Schimbare la vârful puterii, în Germania. Cine este noul șef de stat

Schimbare la vârful puterii, în Germania. Cine este noul șef de stat

Noul preşedinte al Germaniei Frank-Walter Steinmeier şi cel încă în exerciţiu, Joachim Gauck, s-au întâlnit duminică, într-un transfer de putere simbolic, la reşedinţa prezidenţială, Palatul Bellevue din Berlin.

Preşedintele Frank-Walter Steinmeier şi soţia sa Elke Buedenbender au fost întâmpinaţi pe treptele palatului prezidenţial. Preşedintele în exerciţiu Joachim Gauck, al cărui mandat de cinci ani s-a încheiat noaptea trecută, a întâmpinat noul cuplu prezidenţial alături de partenera sa, Daniela Schadt, informează DPA, preluată de Agerpres

Gauck, în vârstă de 77 de ani, fost pastor şi activist pentru drepturile omului, a decis să nu mai candideze pentru un al doilea mandat din cauza vârstei înaintate. 

Frank-Walter Steinmeier, în vârstă de 61 de ani, a fost şef al diplomaţiei timp de şapte ani. El va depune jurământul miercuri, în faţa camerelor reuniune ale Parlamentului german. Cunoscut pentru modul său franc de exprimare, Steinmeier s-a remarcat anul trecut prin criticile aduse preşedintelui american Donald Trump, pe care în timpul campaniei electorale din SUA l-a descris drept „predicator al urii”. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Conform legii fundamentale, preşedintele german are atribuţii în mare parte ceremoniale, dar poate dizolva Parlamentul. Preşedinţii germani, al căror mandat este de 5 ani, sunt consideraţi o autoritate morală şi pot fi realeşi o singură dată.