"Şcoala altfel" se restrânge. Elevii devin cercetaşi în curtea şcolii

"Şcoala altfel" se restrânge. Elevii devin cercetaşi în curtea şcolii

Vizite la muzee, turul celei mai prestigioase universităţi de medicină sau ieşiri la film sunt doar câteva activităţi care vor înlocui lecţiile în cea mai distractivă săptămână de şcoală.

În ciuda opreliştilor puse de şefii din Educaţie, care le-au interzis dascălilor să mai colecteze bani de la părinţi pentru activităţile extraşcolare cu elevii, cel mai iubit program educaţional, "Şcoala Altfel", merge înainte. De pe 7 şi până pe 11 aprilie, elevii vor avea parte de experienţe inedite. Sute de propuneri au fost adresate şcolilor de ONG-urile din toată ţara. Însă, faţă de anii trecuţi, profesorii s-au ferit să meargă în afara oraşelor, ca să scape de aprobările speciale. "Vrem să respectăm totuşi scopul acestui program şi să scoatem elevii din şcoli, în natură", explică Marian Banu, purtătorul de cuvând al Inspectoratului Şcolar Bucureşti. Exploratori în propriul oraş Copiii cu spirit aventurier şi o imaginaţie bogată, spre exemplu, pot lua parte la una dintre acţiunile organizaţiei "Cercetaşii României", cu 53 de centre locale în toată ţara. Deşi, în mod normal, cercetăşia presupune explorarea naturii, anul acesta, dascălii pot derula aceste activităţi chiar în curtea şcolii. "Neam adaptat propunerile, pentru ca elevii să nu fie nevoiţi să plece din oraş. Profesorii care se înscriu pe site-ul nostru primesc fişe de lucru cu activităţi în parc sau în curtea şcolii", explică Mihaela Gîrleanu, director executiv al asociaţiei. La clasele I-IV, elevii se vor pune în pielea personajelor din "Cartea Junglei", cei din clasele V-VIII vor încerca să transforme un lucru banal într-unul fantezist, iar colegii lor de liceu vor fi provocaţi să se implice în comunitate. La Cinema şi la Medicină În Capitală, "Şcoala Altfel" este sărbătorită alături de personajele din desene animate. Cinematografele le oferă copiilor bilete reduse la filme precum Tarzan şi Jane sau TinkerBell. Elevii de liceu sunt invitaţi la un tur gratuit al Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti. Adolescenţii vor fi ghidaţi de dascălii şi studenţii medicinişti, iar la final vor avea parte de o surpriză. Aglomeraţie la muzee Şi muzeele îşi vor deschide porţile pentru şcoli. La Antipa, vizitatorii vor fi întâmpinaţi de o "armată" de 26 de muzeografi, la Muzeul Ţăranului Român sunt aşteptaţi să vină peste 2.000 de elevi din toată ţara, iar la Muzeul Satului alţi o mie vor participa la ateliere de modelaj, podoabe populare, măşti populare, împletit de sfoară.