Şcoli şi grădiniţe închise în judeţul Suceava din cauza viscolului

Şcoli şi grădiniţe închise în judeţul Suceava din cauza viscolului

Şcolile şi grădiniţele din localităţile Băineţ şi Văşcăuţi, comuna Muşeniţa, unde învaţă 134 de copii, au fost închise temporar, luni, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, a declarat prefectul de Suceava, Florin Sinescu, informează Agerpres.

''Hotărârea este motivată de viscolul care a îngreunat circulaţia. Deşi drumurile nu sunt închise, deplasarea se face cu dificultate. Este o măsură de precauţie, pentru siguranţa copiilor'', a spus prefectul.

Judeţul Suceava se află de luni sub atenţionare de Cod galben de vânt şi ninsoare. Pe toate drumurile din judeţ se circulă în condiţii de iarnă, carosabilul fiind acoperit cu un strat de zăpadă frământată, având grosimea de până la 2 centimetri.

Potrivit prefectului, pe DJ 291A Zvoriştea - Frătăuţii Noi, în zona comunei Muşeniţa, se înregistrează blocaje din cauza viscolului.

Ne puteți urmări și pe Google News

Utilajele de deszăpezire sunt mobilizate la ambele secţii de drumuri naţionale, dar şi pe drumurile judeţene. Se acţionează cu 19 utilaje pe toate cele nouă drumuri naţionale din administrarea Direcţiei Drumuri Naţionale Suceava şi au fost împrăştiate 144 tone de material antiderapant. În zona Câmpulung Moldovenesc se acţionează cu 24 utilaje pe toate cele cinci drumuri naţionale din administrare şi au fost împrăştiate 301 tone de material antiderapant.

În ceea ce priveşte furnizarea de energie electrică, s-au înregistrat 12 deranjamente colective pe linie de joasă tensiune, fiind afectaţi 195 abonaţi şi două deranjamente pe linie de medie tensiune, respectiv Rădăuţi - Grăniceşti, cu 3.500 abonaţi, şi Vicov - Putna, cu 400 abonaţi. Echipele E.ON sunt în teren pentru a remedia defecţiunile.

Pe drumurile judeţene au fost împrăştiate 289,5 tone material antiderapant, acţionându-se cu 25 utilaje.