Scrisoare către medici: “Domnu` doctor, dacă îţi ia foc casa, dai şpagă la pompieri ?“

Scrisoare către medici: “Domnu` doctor, dacă îţi ia foc casa, dai şpagă la pompieri ?“

Marius Bănulescu a trimis o scrisoare deschisă medicilor care s-au declarat nemulţumiţi de decizia de impozitare a sumelor de bani suplimentare primite de la pacienți. Acesta critică atitudinea doctorilor faţă de “plicul” primit de la cei pe care îi tratează.

La începutul scrisorii, care a fost publicată pe criterii.ro, Bănulescu susţine că aceasta nu este adresată întregii categorii profesionale, ci doar “iubitorilor de plicuri pătate”. În plus, Bănulescu crede că medicii au spus adevăruri trunchiate în presă. 

“Încep acest mic protest cu menţiunea că nu se adresează intregii categorii profesionale numită generic “doctori”. Şi acum să vă spun ce am pe suflet vouă, “iubitori de plicuri pătate”, care vă declaraţi sideraţi de faptul că vă paşte puşcăria pentru conţinutul acelor plicuri . Eu cred că nu aţi ştiut niciodată ce se află înăuntrul lor, iar dacă aţi ştiut vă spun de pe acum că aţi fost inumani . De ce cred asta ? Păi ştiţi voi oare câtor copii li s-a luat de la gură ca acele plicuri să conţină “ceva” ? Ştiţi voi oare câţi au vândut ce aveau pe acasă ca să audă din gură dumneavoastră cuvântul magic “se rezolvă”? În presă aţi spus adevăruri trunchiate … Aţi spus că plicul este o recunoştinţă a pacientului pentru “devotamentul”, “profesionalismul” şi grija cu care l-aţi tratat . Eu zic că nu este aşa ...Ce vă sperie pe voi este “flagrantul” care poate să vă doboare pentru că plicul vine înainte de actul medical … În fiecare spital există la nivel de zvon tarifurile fiecărui doctor, ca să ştie pacientul, să vină pregătit . De multe ori pacientul chiar este întrebat dacă a venit “pregătit” ...şi nu ..nu pregătit cu pijama, prosop, cană etc ci cu ceva pentru plic …” 

Referitor la faptul că doctorii preferă să pleceîn străinătate, autorul scrisorii e sigur că acolo nu li se va permite să procedeze la fel ca în România. 

Ne puteți urmări și pe Google News

“Ne spuneţi mereu că veţi pleca afară şi că acolo veţi trăi mai bine. Aşa e ...şi eu am plecat ..şi trăiesc mai bine dar nu m-am lăudat în presă. Dar să nu va închipuiţi voi că afară o să vă tolereze cineva deprinderile, abaterile , diagnostice puse aiurea şi nici nu o să vă pună cineva şefi ...întâi mai trebuie să învăţaţi. Acolo nu o să accepte niciodată să chemaţi pacientul dintr-un spital la cabinetul dv particular de acasă … Nu am să neg vreodată că vi se cuvin salarii mai mari, chiar am să vă susţin pentru că nici eu nu vreau să fiu tratat de cineva care se gândeşte la ratele de la bancă şi nu la actul medical. Am să ies cu voi în stradă, dacă va fi nevoie, dar să ştiţi că pentru situaţia prezentă doar voi sunteţi vinovaţi. Sunteţi vinovaţi pentru că nu aţi avut demnitatea să vă cereţi drepturile celor de sus. În schimb aţi avut curajul să cereţi “drepturile” celor de jos (pacienţilor) .”

În final, Bănulescu propune un exerciţiu de imaginaţie.

"În încheiere vreau să încercaţi un execiţiu de imaginaţie : Dacă astăzi v-ar lua foc casa cum v-aţi simţi dacă pompierul ar aştepta “Plicul” stând cu cisterna plină lângă flăcările care vă mistuie agoniseala de o viaţă ?”  conchide acesta.