Scrisoarea lui CORNU. Regele Asfaltului din Banat vrea să lămurească cum stă treaba cu AFACERILE lui și POLITICA

Scrisoarea lui CORNU. Regele Asfaltului din Banat vrea să lămurească cum stă treaba cu AFACERILE lui și POLITICA

”Astăzi îmi exprim regretul că am făcut afaceri în România. Mâine să reușim să devenim cu toții mai raționali, mai buni, mai înțelegători”, susține Georgică Cornu. Regele Asfaltului din Banat a transmis joi seara o scrisoare deschisă în care ține să clarifice lucrurile cu privire la legăturile pe care le-ar fi avut cu anumiți politicieni locali care i se pun în față, în pragul campaniei electorale. El ripostează astfel față de presupusele legături cu baronul Adrian Duicu (șeful Consiliului Județean Mehedinți) și cu lideri de partide timișoreni.

”Sunt uimit de faptul că numele Georgică Cornu revine în atenția opiniei publice de fiecare dată în prag de campanie electorală. Mai grav este că numele meu este mereu legat de personalități politice pe care le-am cunoscut doar conjunctural. De fapt, ce am făcut? În perioada 2006 – 2011 firmele în care sunt acționar, au reușit să creeze peste 4.000 de locuri de muncă. În subantreprenoriat, companiile din grupul nostru au contractat peste 5.000 de muncitori. Am făcut plăți către bănci în valoare de peste 70 de milioane de euro care au constat în dobânzi și comisioane. Către statul român am plătit peste 30 de milioane de euro, reprezentând taxe și impozite. Companiile în care sunt acționar au executat lucrări de aproximativ 800 de milioane de euro către diverse entități al statului, foarte multe dintre acestea pe fonduri europene. În tot acest timp am fost hărțuit atât mediatic cât și de organele legii. În anul 2010 mi s-a întocmit un dosar penal, despre care, recent am aflat, că este pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, evaziune pe care vă mărturisesc sincer, că nu am facut-o și sper să am posibilitatea să demonstrez acest lucru și în justiție, în care am avut încredere întotdeauna.   În trecut, numele meu a fost asociat cu cele ale unor PDL-iști de frunte: Gheorghe Falcă, Nicolae Ioțcu, Constantin Ostaficiuc, Mihai Stănișoara s.a.m.d. Astăzi sunt șocat să aflu că numele meu este asociat cu cel al lui Adrian Duicu, de la PSD. Recunosc că am avut relații cu instituțiile conduse vremelnic de acești oameni,  dar niciodată nu ne-au legat prietenii sau parteneriate. De altfel cu unii dintre aceștia mă judec pentru recuperarea unor daune provocate firmelor la care sunt acționar. Am fost etichetat de presă Rege al asfaltului în Banat deși firmele din grupul în care sunt acționar nu au turnat nici măcar un metru de asfalt pe nicio autostradă din România. Am fost blamat când firmele mele au sponsorizat activități sociale, sportive sau chiar acțiuni ale unor primării. Întotdeauna am considerat că o parte din banii pe care îi câștigi într-o comunitate trebuie să îi redai sub formă de ajutorare, lucru legal și de bun simț. Vă informez că în perioada 2006 – 2011 firmele în care am deținut acțiuni au realizat un profit net de peste 125 de milioane de lei, pentru care s-a plătit impozit conform prevederilor legale, dar acești bani au rămas în firme pentru dezvoltare”, transmite Georgică Cornu prin intermendiul unei scrisori deschise.

Reamintim că Georgică Cornu este mai nou cercetat într-un dosar instrumentat de DIICOT pentru evaziune fiscală împreună cu niște clanuri de rromi din Strehaia. Prejudiciul vehiculat ar fi de 61 de milioane de lei.

Georgică Cornu a început activitatea în construcţii în anul 2000, realizând lucrări de infrastructură şi la reţele de canalizare şi termoficare în mai multe oraşe din ţară, între care Drobeta Turnu Severin şi Timişoara. A ajuns în Top 300, și a condus topul celor care aveau afaceri bănoase cu statul. În anul 2012, grupul de firme Izometal-Confort al omului de afaceri Georgică Cornu a intrat în insolvenţă, având datorii de zeci de milioane de euro. În anul 2006, Georgică Cornu a câştigat primul mandat în fruntea Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timişoara. În 2010, el a fost reales, iar în luna februarie 2014 Cornu a câştigat al treilea mandat la conducerea aceleiaşi instituţii.

Ne puteți urmări și pe Google News