Scutaru (PNL): Aşteptăm ca Victor Ponta să respingă legea amnistiei şi graţierii

George Scutaru
Autor: | | 1 Comentarii | 178 Vizualizari

George Scutaru, liderul deputaţilor PNL, a declarat luni că va cere în şedinţa Biroului permanent ca proiectul de lege privind amnistia şi graţierea să fie pus pe ordinea de zi a şedinţei Camerei, „pentru a fi respins”.

„Este o bună ocazie pentru Victor Ponta pentru a demonstra în cadrul plenului că nu are un limbaj dublu şi că într-adevăr nu doreşte să ia vreo decizie care să reprezinte un atac la Justiţie, mai ales după ce problema amnistiei şi graţierii a apărut în stenograme. Noi dăm ocazia deputatului Victor Ponta să aibă o atitudine fermă şi să nu mai asistăm la un nou episod de dedublare de personalitate, adică una face ca premier, una face ca deputat, alta face ca preşedinte de partid”, a afirmat Scutaru la o conferinţă de presă comună cu liderul grupului parlamentar al PDL din Camera Deputaţilor, Tinel Gheorghe.

El a acuză majoritatea parlamentare că întârzie să ia o decizie cu privire la acest subiect.

„Este cazul iniţiativei legislative privind amnistia şi graţierea, care trebuia să aibă raport din partea Comisiei juridice cel târziu până la data de 1 februarie 2014. Au trecut multe luni bune şi Comisia juridică, controlată de actuala majoritate, nu doreşte să ia o decizie pe acest subiect. La ultima şedinţă de Birou permanent în care noi am solicitat punerea pe ordinea de zi a proiectului de lege privind amnistia şi graţierea, majoritatea a hotărât ca dezbaterile publice pe acest subiect să continue până la 15 decembrie, dar vedeţi foarte bine că nu a existat niciun fel de dezbatere publică, ci doar o tergiversare”, a precizat Scutaru.

Acesta a adăugat că parlamentarii ACL sunt gata să voteze respingerea proiectului de lege.

„Am făcut toate demersurile necesare pentru a avea o prezenţă bună din partea colegilor noştri, aşa cum am făcut şi săptămâna trecută, dar aşteptăm de data aceasta ca şi PSD-ul, în frunte cu Victor Ponta, să fie de acord cu solicitarea noastră şi să respingă legea amnistiei şi graţierii”, a susţinut liderul grupului liberal.

Scutaru a mai declarat că, în cazul în care PSD va evita acest lucru, „atitudinea lor va reprezenta exemplul cel mai clar că, în cazul în care Ponta va ajunge la Cotroceni, printre primele legi pe care el le va promulga în calitate de preşedinte va fi legea amnistiei şi graţierii, pentru că în acest fel el trebuie să-şi recompenseze toţi baronii din PSD care fură pe rupte, de la voturi până la păduri”.




Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi