Scutiri fiscale de la Guvernul Cioloș

Scutiri fiscale de la Guvernul Cioloș

Cercetătorii vor avea beneficii similare angajaților din domeniul IT, și nu vor mai plăti impozit pe venit, de 16%, a anunțat, marți seară, ministrul Finanțelor, Anca Dragu. Măsura fusese comunicată în avanpremieră de Dacian Cioloș, la începutul ședinței de Guvern din aceeași zi, și a fost adoptată de Executiv prin ordonanță de urgență.

 Beneficiare vor fi „persoanele fizice care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor din activități de cercetare dezvoltare aplicativă şi/sau de dezvoltare tehnologică”, a comunicat Guvernul.

TVA de 9% pentru agricultură

O altă măsură importantă adoptată de Guvern este aplicarea de la 1 august 2016 a unei cote reduse de TVA de la 20 la 9% pentru: îngrășăminte, pesticide, semințe și alte produse pentru însămânțare sau plantare, dar și pentru servicii precum: arat, semănat, prășit, ierbicidat, recoltat, fertilizat, greblat, balotat etc. Impactul bugetar va fi de circa 65,8 milioane lei în 2016, și 190,9 milioane lei în 2017.

Ne puteți urmări și pe Google News

Fără impozit la prima dare în plată

O intenție mai veche a Guvernului s-a materializat tot marți, prin ordonanța emisă de Executiv: scutirea de impozit a celor care apelează la legea dării în plată, pentru prima oară. Pentru a îi identifica pe potențialii beneficiari, se va înființa, în cadrul Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, Registrul național notarial de evidență a actelor de dare în plată.

Va exista și o altă categorie de beneficiari: cei deja executați silit, dar care trebuie să achite impozit pentru vânzarea locuinței la executare silită. Ei au posibilitatea de a apela la darea în plată pentru restul de credit care a mai rămas de achitat. Potrivit ordonanței Guvernului, aceștia vor scăpa la rândul lor de impozitul pe tranzacție, iar cei care l-au achitat vor primi banii înapoi