PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Internaţional

Se cere DEMISIA Angelei Merkel. NU mai are nicio SCĂPARE

Autor: | | 24 Comentarii | 9483 Vizualizari
Angela Merkel
Partidul populist "Alternativa pentru Germania" , opozant radical al politicii de primire a refugiaților practicată de cancelarul german Angela Merkel, a cerut sâmbătă demisia șefei guvernului federal, acuzată că a pierdut control în criza migrației, relatează AFP, DPA și Reuters.

"Criza euro, criza Uniunii Europene și criza migrației nu reprezintă în cele din urmă decât o criză democratică mult mai profundă", a declarat șefa partidului, Frauke Petry, în fața celor circa 600 de delegați ai partidului reuniți în acest week-end la un congres de la Hanovra, potrivit DPA. 

"Demisionați, ați ieșit la liman", a declarat ea adresându-se Angelei Merkel, ironizând expresia folosită de cancelar — "Vom ieși la liman" — pentru a-și exprima încrederea în primirea și integrarea refugiaților. 

Cancelarul a pierdut controlul în "criza migrației" care traversează Europa și Germania, în condițiile în care țara se așteaptă să primească un milion de migranți și refugiați în 2015, a spus Frauke Petry, criticând și guvernul german, care nu ar fi avut "nicio idee" în această criză. 

"Vom pune capăt declinului democrației", a mai spus ea, în contextul în care partidul său, după un declin brutal, a cunoscut o recentă revenire în sondaje și speră să obțină 20% din voturi în viitoarele alegeri legislative din 2017. 

Creat în 2013 pe o linie inițial antieuro, AfD s-a reorientat între timp pe tema migrației și cunoaște un reviriment politic în contextul îngrijorărilor suscitate în țară de afluxul de migranți. 

Potrivit unui sondaj recent, AfD ar fi creditată cu 10,5% din voturi, ceea ce o face a treia forță politică din Germania după conservatorii Angelei Merkel și social-democrați, cei care formează coaliția care conduce Germania. 

În paralel, mai multe sute de persoane, 1.200 potrivit poliției și 3.000 conform organizatorilor, au manifestat sâmbătă într-o atmosferă de calm la Hanovra pentru a-și manifesta opoziția față de AfD și ideile pe care le promovează. 

"Declarațiile AfD sunt un motor pentru violență în țara noastră", a declarat Claudia Roth, fostă lideră a Verzilor germani, prezentă la manifestație. 


Tag-uri: Angela Merke, Opozitie, UE, CE, AFD
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Se cere DEMISIA Angelei Merkel. NU mai are nicio SCĂPARE.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

WOWbiz

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi