Se împlinesc 100 de ani de la Acordul Sykes-Picot. Consecințele le tragem și azi

Se împlinesc 100 de ani de la Acordul Sykes-Picot. Consecințele le tragem și azi

În urmă cu 100 de ani, Marea Britanie şi Franţa au făcut, în urmă cu 100 de ani, o înţelegere colonială secretă a cărei influenţă se resimte încă în Orientul Mijlociu.

Acordul Sykes-Picot definea sferele britanice şi franceze de influenţă şi conţinea şi un proiect de divizare a Imperiului Otoman în state separate la sfârşitul Primului Război Mondial. Acordul a fost semmnat la 16 mai 1916 şi a fost făcut public în noiembrie 1917.

În 1916 puterile coloniale europene care compuneau Antanta (Franța, Marea Britanie și Imperiul Rus) au împărțit teritoriile Imperiului Otoman între ele prin Acordul Sykes-Picot. Acordul mergea până în punctul în care statul turc urma să fie eliminat de pe hartă. În 1917 însă, regimul țarist a fost înlăturat de la putere de către bolșevici, care ulterior au făcut public Acordul Sykes-Picot, punând guvernele Franței și Marii Britanii  într-o poziție diplomatică foarte delicată și obligându-le să modifice Acordul parafat anul anterior.

Cu toate acestea, la capătul Primului Război Mondial, teritoriile orientale ale Imperiului Otoman tot au fost împărțite între Franța și Marea Britanie. Acest lucru a fost însă făcut fără să se țină cont de criteriile religioase, tribale și etnice, ci doar de cele geopolitice.

Ne puteți urmări și pe Google News

Prima oară când Statul Islamic (SI) a postat un video pe internet, în 2014, arăta un buldozer care împingea un dig de nisip. Acest dig era granița dintre Iraq și Siria. În timp ce utilajul distrugea această graniță, în cadru a apărut o foaie pe care era scris „Sfârșitul acordului Sykes-Picot”.

Pentru cele mai multe persoane din țările arabe și din Orientul Mijlociu, „Acordul Sykes-Picot” este un acord jignitor , făcut în Primul Război Mondial de către britanicul Mark Sykes și francezul Francois Georges-Picot. Cei doi au dorit colonizarea nordului Africii și au împărțit în secret țările din zonă: Siria, Muntele Lebanon și Iraq reveneau Franței, iar Palestina, Transiordania (fost teritoriu care a aparținut Imperiului Otoman) și restul Irakului reveneau Marii Britanii.

Prin acest acord, fostele guverne care existau în aceste regiuni au fost destrămate, iar zonele au fost împarțite, deparând triburile, familiile și oamenii.

Pe termen lung, acordul Sykes-Picot a dus la destabilizarea regiunii Orientul Mijlociu prin modalitățile în care au fost stabilite granițele și prin modul în care a fost administrată problema Palestinei. Multe dintre problemele de astăzi ale regiunii își au originile în acest acord franco-britanic și în modul în care, după Primul Război Mondial, Franța și Marea Britanie au guvernat aceste zone sub mandate ale Ligii Națiunilor.