PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Reportaj

Se întâmplă în România! Reportaj din spitalul în care medicii "ȘI-AU CUSUT" BUZUNARELE

Autor: Cristina Lica | joi, 10 ianuarie 2013 | 111 Comentarii | 31881 Vizualizari
14_bals_2_MI
Acum zece ani, prin saloane colcăiau gândacii. Astăzi, totul sclipeşte de curăţenie şi niciun bolnav nu e pus să-şi cumpere singur medicamentele, cu atât mai puţin să dea şpagă.

Printre atâtea halate albe, e singura care poartă un costum roşu şi asta îi dă o notă de eleganţă. Când intră în saloane, copiii se luminează la faţă, iar când trece în grabă pe holuri, toată lumea îi dă buna ziua. Pe uşile saloanelor de Terapie Intensivă un anunţ spune clar că orice internare se face doar cu acordul ei. E dimineaţă, început de săptămână, şi nu-şi vede capul de treabă. Zilnic, internează 150 de copii, pe care îi pune„pe căprării”: pojarele pe un etaj, „diareile” pe altul, gripele la fel, iar cazurile extreme, cum sunt meningitele, le repartizează la Terapie. Acum, cel mai grav caz e un bebeluş de cinci luni, cu meningită, pe care îl monitorizează non-stop. Doar burtica urcând şi coborând la fiecare respiraţie e singura părticică neacoperită de fire conectate la aparate mai mari de câteva ori decât el. „Aici sunt copii mai mult morţi decât vii. Îi salvăm de multe ori, dar rămân cu sechele”, spune medicul Monica Luminos.
  • DECIZIE ÎN PREMIERĂ: SPITALE vor fi plătite, în 2013, ÎN FUNCȚIE DE CLASIFICARE
De la gândaci la LCD-uri E legată sufleteşte de spitalul în care munceşte de 30 de ani şi unde, între timp, a ajuns şeful secţiei de Pediatrie. A prins de toate- epidemii de pojar, de meningită, iar în tinereţe, făcea şi opt gărzi pe lună. „Mi-au rămas în cap epidemiile de meningită meningococică, care începeau toamna târziu şi ţineau până la sfârşitul primăverii. Aveam câte cinci cazuri pe zi, din care unul sigur murea la două-trei ore de la internare. Au fost gărzi stresante, dar pe undeva compensa satisfacţia că pe ceilalţi patru i-au ajutat să trăiască”, îşi aminteşte doctorul. Parcă nu-i vine să creadă câte s-au schimbat de atunci. Saloanele sclipesc de curăţenie şi în niciun alt loc din ţară nu există atâta aparatură pe metru pătrat ca aici, dar nu a fost întotdeauna aşa. Un pavilion rămas nerenovat, care stă să cadă, e reminiscenţa vechiului spital. Acum zece ani, înainte de renovare, o noapte petrecută cu copilul într-un salon oferea o imagine dezolantă. Astăzi, camerele cu gândaci sunt istorie, iar condiţiile se compară cu cele oferite de spitale private: rezerve cu două paturi, baie proprie, cuptoare cu microunde şi mobilier modern. Există şi rezerve de lux, dotate cu canapele de firmă şi televizoare LCD, unde copilul stă doar cu părintele. „Sunt foarte solicitate. Preţul pe noapte e de 200 de lei, pe când la un mare spital privat e de 600 de lei”, face o comparaţie. Rezervele de lux sunt decorate cu gust. Copilul stă în cameră doar cu părintele, iar vizitatorii pot fi primiţi cum se cuvine, pe canapea
  • În majoritatea spitalelor și policlinicilor, nu se dau reţete electronice!
„Aveam un aparat de radiologie şi...atât” Şi nu doar condiţiile hoteliere lăsau de dorit în acea perioadă neagră. „Fierbeam seringile, acele şi cateterele, parcă văd şi acum tăviţele în care le sterilizam. Mai rămâneau şi cheaguri de sânge pe ace, iar dacă se oprea curentul în mijlocul sterilizării... riscurile erau mari. Şi, totuşi, faţă de alte spitale, care foloseau acelaşi perfuzor la mai mulţi bolnavi, aici tot se respectau normele de igienă”. Cât despre dotări, „aveam un aparat de radiologie şi cam atât”. După o perioadă de improvizaţii, cam după Revoluţie, au început să se mişte lucrurile. Medicii primeau pentru prima dată seringi şi materiale sanitare de unică folosinţă. „Aparatură am început să primim cam de prin ,96, iar ulterior, Banca Mondială ne-a dotat secţia de Terapie Intensivă cu paturi, ventilatoare, monitoare. Azi, nu există aparat pe care să-l solicităm şi pe care să nu-l primim într-un final”, o spune cu
mândrie. 200 de lei costă o noapte într-o rezervă de lux care oferă toate condiţiile: mobilier „de firmă” în culori vii, cuptor cu microunde, televizor LCD "Şpaga te degradează moral şi nu-ţi aduce nicio satisfacţie. Preferăm să încheiem contracte de sponsorizare pentru orice donaţie.”
CONF. DR. MONICA LUMINOS, şeful secţiei de Pediatrie „Matei Balş”
„Şi-au dat imediat seama ce are fetiţa mea şi au tratat-o exemplar” „Am ajuns la secţia de Pediatrie de la «Matei Balş», după ce timp de trei zile petrecute în Spitalul Budimex medicii nu au dat de cap virusului care îmi chinuia fetiţa. S-au mişcat exemplar, imediat şi-au dat seama ce are, iar ce m-a uimit a fost că refuzau şpaga pe linie: de la infirmiere la medici. Doctorul care trata fetiţa mi-a spus «La noi e altfel!»”, povesteşte o mămică care a stat mai bine de o săptămână în secţia de pediatrie.
  • Sănătatea privată schimbă foaia: de la spitale mici la unităţi-mamut
Spune că a impresionat-o o femeie internată în acelaşi salon, căreia îi murise un copil în spital: „Avea gemeni, iar unul dintre copii fusese ţinut la alt spital şi adus la Matei Balş în ultima fază. Era internată cu băieţelul geamăn rămas şi numai acolo mergea când era bolnav copilul”. Etajul de „pojar” e plin în acest sezon. Chiar dacă mulţi o consideră o boală banală, „urmele” se pot vedea şi după şapte ani „Am făcut contract de sponsorizare şi pentru o masă” Saloanele sunt pline de copii aduşi din provincie, după ce „au fost târâţi luni de zile prin spitalele orăşeneşti fără rezultat”. Dar cazuri vin pe bandă şi din spitalele private. La Institutul „Matei Balş”, nu cumpără nici medicamente sau materiale sanitare şi nici nu îndeasă bani în buzunarul medicilor sau asistentelor. Există o reţetă de succes şi este dovada că se pot schimba lucrurile chiar şi în sistemul sanitar stat. „Totul e rezultatul investiţiilor, inclusiv de la bugetul de stat, şi al colaborărilor internaţionale. Cât despre şpagă, este adevărat că fetele nu iau nimic. Preferăm să încheiem contracte de sponsorizare pentru obiecte sau sume cât de mici decât să le luăm noi nişte bani care oricum nu aduc nicio satisfacţie. Nici măcar cutii de donaţii nu avem prin spital”. Mulţi părinţi, chiar şi dintre cei care nu au o situaţie finaciară foarte bună, au fost impresionaţi şi au pus mână de la mână ca să ofere şi ei spitalului ceva. „O doamnă a vrut să ne ofere o masă, iar un alt părinte a dotat toate saloanele cu cuptoare cu microunde. În general, cumpărăm mobilier cu banii donaţi. Medicamentele şi aparatura sunt foarte scumpe”.
  • SCHIMBĂRI majore în SĂNĂTATE la început de an: reţeta electronică e obligatorie, intră cardul de asigurat. PLUS: verificaţi AICI dacă mai sunteţi asiguraţi


Tag-uri: medici, spital




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITESTE ACUM
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii