Se reporneşte „autostrada liliecilor”. De ce nu s-a finalizat lucrarea până acum? Motive româneşti

Se reporneşte „autostrada liliecilor”. De ce nu s-a finalizat lucrarea până acum? Motive româneşti

După un an şi cinci luni, Ministerul Transporturilor a emis autorizaţie de construire pentru lotul 4 al autostrăzii Lugoj – Deva. Dacă nu ar fi intervenit încurcătura birocratică, toţi cei 22 de kilometri de autostradă ar fi fost gata încă de anul trecut.

Ministerul Transporturilor a anunţat că a emis autorizaţia de construire necesară porţiunilor C, şi D din lotul 4 al autostrăzii Lugoj – Deva (km 77, Ilia – km 99, Şoimuş). Lipsa acestui act a dus la blocarea lucrărilor efecuate de asocierea Spedition UMB – Tehnostrade, în octombrie 2015. Până la acel punct, pe lotul 4 de autostradă se înregistra cel mai bun ritm al lucrărilor, constructorii reuşind într-un an şi câteva luni să ajungă la un progres fizic de aproape 50 la sută. Practic, pe 10 kilometri se ajunsese la turnării straturilor de asfalt. Pe când se pregăteau să „atace” şi cealaltă jumătate a porţiunii de autostradă s-au trezit pe şantier cu inspectori ai Inspecţiei de Stat în Construcţii care au dispus oprirea lucrărilor. Peste 1.000 de oameni au fost trimişi atunci, acasă.

 

Morţii şi liliecii au fost de vină

Ne puteți urmări și pe Google News

 

Mai întâi, pe lotul 4, lucrările au intrat în impas din cauza unui cimitir clandestin, la Brănişca, loc în care erau îngropaţi, încă din anii ’80, pacienţi ai centrului de îngrijiri din localitate, abandonaţi de rude. Apoi, ONG-uri ecologiste au reclamat că traseul autostrăzii trece peste o veche pivniţă situată în apropiere de Şoimuş, loc în care şi-au găsit adăpostul sute de lilieci dintr-o specie rară. A fost nevoie de revizuirea acordului de mediu şi de refacerea proiectului tehnic, astfel încât acesta să prevadă şi o „peşteră artificială” în care să fie mutaţi liliecii. Pe lângă această amenajare, proiectul tehnic al porţiunii de autostradă cuprinde şi un ecoduct lat de cel puţin 40 de metri la kilometrul 85,7. Valoarea contractului încheiat pentru lotul 4 de pe autostrada Lugoj – Deva este de 419,4 milioane de lei. „Lucrările autorizate cuprind și lucrările executate în anul 2015 fără autorizație de construire care, prin aplicarea prevederilor OUG nr 7/2016, au fost expertizate și declarate conforme cu proiectul tehnic, și menținute prin aprobarea Ordinului de ministru nr. 288/2.03.2017. În prezent, Lotul 4 este realizat în proporție de 48 %, fiind efectuate o parte din lucrările drum, de artă și de consolidare. După ce Compania  Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va transmite antreprenorului Ordinul de începere a lucrărilor, acestea vor fi continuate într-un mod susținut. Autorizația de construire include și realizarea unui nod rutier la Șoimuș, precum și a unui centru de întreținere. Acest tronson de autostradă se va conecta cu Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva, în zona Nodului rutier Ilia și cu Autostrada Deva – Orăștie, în zona Nodului rutier Șoimuș”, se arată într-un comunicat al Ministerului Transporturilor, minister care nu a lămurit nici acum de ce nu a emis în timp util autorizaţia de construcţie necesară.  

 

Mobilizaţi încă de pe 6 martie

 

500 de angajaţi ai companiilor care efectuează lucrările pe lotul 4 au ajuns, din nou, pe şantier la începutul săptămânii trecute.

În ianuarie, anul acesta, responsabilul de proiect din partea Spedition UMB, Gabriel Nunu, declara pentru „Evenimentul zilei” că lucrarea va putea fi terminată în cel mult 12 luni de la momentul emiterii autorizaţiei de construcţie. De la oprirea lucrărilor şi până la emiterea autorizaţiei au trecut 17 luni. Pe scurt, dacă toate actele ar fi fost întocmite cum ar fi trebuit de la bun început, la ora actuală ar fi trebuit să putem circula pe încă 22 de kilometri de autostradă, de la Şoimuş până la Ilia.