Se strânge lațul în jurul pianistului de la „Românii au talent”

Se strânge lațul în jurul pianistului de la „Românii au talent” Sursa foto: Arhiva EVZ

Problemele cu justiția ale fostului concurent de la „Românii au talent” sunt tot mai serioase.

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București au anunțat un prim pas în anchetă. S-a început urmărirea penală împotriva lui și acesta are calitatea de suspect. „Procurorul de caz a început urmărirea penală. Are calitatea de suspect întruna dintre plângeri”, a confirmat, pentru EVZ, procurorul Edi Ionuț Oprea.

Dovezi false

Luna trecută, concurentul a fost exclus din emisiunea-concurs de la Pro TV după ce s-a aflat că numele tânărului se regăsește în cel puțin cinci plângeri depuse la Poliția Română de către părinții unor copii, pentru acuzația de abuz sexual. Dosarele au fost trimise apoi la Parchet.

Ne puteți urmări și pe Google News

Procurorul de caz a început urmărirea penală

Concurentul a încercat în câteva rânduri să inducă în eroare atât ProTV-ul, cât și pe cei care l-au votat. El s-a declarat nevinovat și a anunțat că este dispus să dea în judecată trustul Pro. În apărarea sa a publicat pe Facebook cazierul pentru a dovedi că este „curat”, cu toate că știa că „petele” apar în acest act abia după ce instanța s-a pronunțat definitiv.