PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Justiţie

Sebastian Ghiță: “Microsoft este responsabil. A luat 400 de milioane de euro și nu ne-a vîndut nici o licenţă!”

Autor: | | 137 Comentarii | 5567 Vizualizari
Sebastian Ghiţă
Sebastian Ghiţă a declarat, în cadrul unui interviu acordat jurnalistului Cătălin Tolontan, că Microsoft nu a vândut nici o licenţă şi a încasat 400 de milioane de euro. Deputatul a explicat că acestea nu au fost vândute, deoarece calculatoarele care se aflau în ministere aveau deja licenţe.

Redăm mai jos fragmente din interviu acordatul jurnalistului Cătălin Tolontan:

"Cătălin Tolontan: Și unde nu e egală justiția? La Microsoft?
Sebastian Ghiţă: Exact! Știți ce ne-a vîndut Microsoft?

C.T.: Licențe.
S.G.: Nu. Asta se spune pe televiziuni. Nu ne-a vîndut nici o licență! Pentru că acele calculatoare care erau în ministere aveau deja licențe.

C.T.: De unde?
S.G.: De la noi, eu eram în afacerea IT la jumătatea anilor 2000 și știu ce spun. La un moment dat, exista obligația ca toate firmele care vindeau calculatoare să le vîndă împreună cu licențe. Pe care noi le cumpăram, era sub 100 de dolari, de la Microsoft. Și atunci ce au făcut americanii? Au zis că vînd Guvernului upgradarea, adică posibilitatea de a descărca îmbunătățirea softului."

Sebastian ghiţă a declarat, totodată, că cele 400 de milioane de euro au fost cheltuite pentru nimic, iar noile versiuni nici nu au fost descărcate.

"C.T.: Adică ne dau versiunile ulterioare.
S.G.: Teoretic. Doar teoretic! Însă pe calculatoarele Guvernului oricum nu mergeau noile versiuni, care de altfel nici n-au fost descărcate! Noi am cumpărat nimicul cu 400 de milioane de euro în 10 ani. Acesta este adevărul! Și de aici s-au luat șpăgile pe care le vedem astăzi la televizor.

C.T.: O secundă vă rog! Dacă facem o cerere la Microsoft să ne spună pe cîte calculatoare cu licențe ale Guvernului României s-au descărcat în anii ăștia softurile, ca să știm ce am plătit, spuneți că vom afla că pentru sute de mii de calculatoare s-au descărcat doar cîteva mii de softuri?!!!

S.G.: Nu! Eu spun că s-au descărcat spre zero licenţe! Eu spun că am asistat la o operaţiune de furt din bugetul României de 400 de milioane de euro. Și Microsoft nu e singurul exemplu. Mai am să vă povestesc”.

Sebastian Ghiță spune, astfel, că a vorbit cu “sute de oameni de afaceri români” care reclamă că străinii sînt tratați privilegiat și care avertizează că “de acum înainte, și politicienii, și funcționarii să se aștepte să fie reclamați la DNA dacă mai cer și un capăt de ață”

"C.T.: De ce ar fi acceptat România așa ceva de la Microsoft?
S.G.: Nu România. Unii din România. Trebuie să știm toți ceea ce, mă rog, procurorii nu o spun: nouă nu ne trebuiau acele servicii!

C.T.: Deci Microsoft știa și de șpaga către politicieni, de vreme ce avea nevoie de bunăvoința lor la achiziția a ceva despre care spuneți că era nefolositor?
S.G.: Şefii Microsoft din România, nu unul, ci mai mulți care s-au succedat, ofereau privilegiul reprezentării unor intermediari. Cum era Florică, celebrul Florică. Dacă o parte din bani se întorceau la ei, cred că procurorii pot afla. După cum, banii dinspre Florică plecau și la partide."

Totodată, Sebastian Ghiţă spune că Microsoft făcea drumuri la Guvern și la Ambasada SUA şi că au minţit atât Guvernul României, cât şi Ambasada. În plus, el declară că s-au luat șpăgi imense

"Știți că nu noi, ci Uniunea Europeană a oprit-o? Cînd și-a dat seama că se întîmplă în mai multe țări din Est a zis să le plătim la o valoare reziduală și să ne lase Microsoft în pace. Ne-au vîndut o hîrtie pe 400 de milioane de euro", spune Sebastian Ghiţă.

"Microsoft știa că noi avem licențe că de la ei le luaserăm! Și totuși, a pus Guvernul să cumpăre suport. Funeriu, Sandu și alții de i-am pus noi, românii, miniștri au semnat. Nu ne trebuiau aceste servicii! E o profundă și mare porcărie organizată de această companie Microsoft", mai spune Sebastian Ghiţă.

"C.T.: Ați spus că aveți și alte exemple.
S.G.: Oracle a vrut de curînd să facă același lucru. Ne-a vîndut softuri de sute de milioane de euro.

C.T.: Softuri de baze de date?
S.G.: Da. Și acum veniseră, după formula Microsoft, să le cumpărăm upgradarea. Să ne fure și Oracle o tură! Am reușit să evităm asta! Știți că Ministerul de Finanțe nu are nici acum un soft integrat? Au zis că-l fac multinaționalele, că noi nu știm. Uite că softul de la APIA, cu plăți de un miliard de euro pentru România, l-a făcut o firmă românească, Siveco. La Casa de Sănătate l-a făcut Teamnet. UTI a făcut SEAP-ul. Nu sîntem chiar ultimii oameni!

C.T.: Discursul acesta l-am văzut la Sorin Ovidiu Vîntu pe blog acum cîteva săptămîni. Că lupta anticorupție se va termina cu raderea tuturor antreprenorilor români. Sînteți colegi de idei.
S.G.: Eu nu sînt coleg de nimic cu domnul Vîntu.

C.T.: Păi, omul spune fix același lucru!
S.G.: Lupta anticorupție este importantă. Vă mai zic o dată! Eu voi accepta orice decizie dă judecătorul, dacă voi fi trimis în instanță. Așa facem dacă vrem să trăim într-o societate civilizată. Dacă nu, facem ca Buzăianu și renunțăm la cetățenie și mergem în Elveția că nu credem în justiția de aici. Nu e cazul la mine. Eu în România vreau să trăiesc".

Interviul integral este postat pe blogul lui Cătălin Tolontan.


Tag-uri: sebastian ghita, microsoft, ghita microsoft, licente, guvern, spaga, interviu, interviu ghita, interviu sebastian ghita, ghita interviu, catalin tolontan, sebastian ghita interviu, declaratii microsoft ghita, declaratii ghita microsoft
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Sebastian Ghiță: “Microsoft este responsabil. A luat 400 de milioane de euro și nu ne-a vîndut nici o licenţă!”.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

WOWbiz

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii