Sebastian Ghiță: Nu îl cunosc pe Tony Blair. Nu am avut plăcerea să mă întâlnesc cu dânsul

Sebastian Ghiță: Nu îl cunosc pe Tony Blair. Nu am avut plăcerea să mă întâlnesc cu dânsul

Deputatul Sebastian Ghiţă a negat, marţi, că ar fi dat bani pentru vizita în România a fostului premier britanic Tony Blair sau pentru ca Victor Ponta să îl treacă pe lista de candidaţi la alegerile parlamentare din 2012, informează Agerpres. El a adăugat că nu l-a cunoscut niciodată personal pe fostul Tony Blair.

Prezent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), Sebastian Ghiţă a fost întrebat de jurnalişti dacă a dat suma de 220.000 de euro pentru a-l aduce pe Tony Blair în România. 

"Nu. Nu îl cunosc pe Tony Blair. Nu am avut plăcerea să mă întâlnesc cu dânsul", a spus Sebastian Ghiţă. 

Totodată, el a negat că ar fi dat bani pentru a fi trecut de Victor Ponta pe un loc eligibil la alegeri: "Exclus. O astfel de acuzaţie este extrem de gravă. De mâine, orice preşedinte de partid poate fi acuzat că, în schimbul a te mir ce, a pus pe listă sau a confirmat pe listă, pentru că în perioada USL, când confirmările le făceau domnul Ponta şi domnul Crin (Antonescu - n.r.), candidatura era uninominală în colegii, şi oricum toţi câştigam. (...) Nu îmi trebuia, nici măcar de la o personalitate ca Victor Ponta, o recomandare". 

Ne puteți urmări și pe Google News

Ghiţă a susţinut că nu s-a hotărât dacă va candida sau nu la alegerile parlamentare din acest an, declarându-se surprins că o instituţie a statului "pare că încearcă să blocheze" proiectul politic reprezentat de Partidul România Unită. 

"Două lucruri mă surprind în mod serios. În primul rând, tăcerea şi răbdarea partidelor şi a Parlamentului în faţa ideii că art. 30 din Constituţie poate fi încălcat cu uşurinţă, într-o Românie pe care o vrem democratică. Scrie acolo foarte clar că oricare dintre noi are dreptul la liberă gândire şi la liberă exprimare, despre orice. Mâine - poimâine, o să ne trezim că jumătate plus unu din membrii Parlamentului primesc control judiciar şi nu se mai pot exprima pe o lege sau pe o procedură. Şi, în momentul ăla, ce ţară şi ce democraţie mai avem noi, când unui om nu îi dai voie să plece? Şi mai este ceva care mă deranjează. Mă deranjează faptul că, auzind pe părinţii mei cum, pe vremea lui Ceauşescu, cereau voie de la Securitate să plece din ţară, aşa am ajuns şi eu să merg şi să cer voie de la Securitate să plec din ţară. Şi chestia asta nu îmi place. Mi-e dor de o viaţă normală", a explicat Sebastian Ghiţă.

De la iICCJ, Ghiţă a pleca către sediul DNA Ploieşti.

Procurorii din cadrul DNA– Serviciul teritorial Ploieşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile faţă de Victor Ponta, acesta fiind suspectat de folosirea influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite şi de complicitate la infracţiunea de spălare de bani. Fostul premier a anunţat că va contesta decizia.