Editura Evenimentul si Capital

Sebastian Ghiţă şi alţi trei inculpaţi cer să fie judecaţi în continuare, în dosarul de înşelăciune

procesul-lui-sebastian-ghita-a-fost-amanat-din-nou-92128-1
Autor: | | 0 Comentarii | 202 Vizualizari

Deputatul Sebastian Ghiţă şi alţi trei inclupaţi în dosarul de înşelăciune din 2006 au cerut, marţi, la Curtea de Apel Bucureşti (CAB), să fie judecaţi în continuare, după împlinirea termenului pentru prescrierea faptelor.

După ce, în şedinţa din 11 februarie, CAB a constatat că s-a împlinit termenul pentru prescrierea faptelor în acest dosar şi întrucât persoanele judecate nu erau în sală, instanţa a dispus ca la următorul termen de judecată, din 25 februarie, acestea să fie prezente, pentru a spune personal dacă doresc sau nu continuarea judecării, chiar şi după prescrierea faptelor.

Astfel, marţi, Sebastian Ghiță, Gheorghe Romulus, Stela Ştefan şi Mircea Nicorici au spus, în faţa instanţei, că doresc continuarea judecăţii, în timp ce ceilalţi inculpaţi fie nu au fost prezenţi, fie au arătat că nu doresc continuarea judecăţii, ci constatarea prescrierii faptelor de care sunt acuzaţi, informează Mediafax.

Magistraţii au stabilit reluarea judecăţii în dosar în 11 martie şi au menţionat că inculpaţii care nu doresc continuarea procesului faţă de ei pot să nu se mai prezinte la instanţă.

 În februarie 2006, Sebastian Aurel Ghiţă, Dan Constantin Grigoriu, Dan Florin Berendel, Romulus Gheorghe, Ioan Gheorghe Lalu, Alexandru Lenghel, Iriza Ştefan, Mircea Daniel Nicorici şi Stela Ştefan au fost trimişi în judecată, pentru înşelăciune, de procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti.

Sebastian Ghiţă a fost trimis în judecată pentru complicitate la înşelăciune în formă continuată şi fals în declaraţii.

În 11 noiembrie 2011, Tribunalul Bucureşti i-a achitat pe cei nouă, constatând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată.

Decizia a fost atacată de procurori, dosarul a fost înregistrat în 7 februarie 2012 la Curtea de Apel Bucureşti, iar judecarea a început în 6 martie 2012.

Sebastian Ghiţă a fost ales deputat, în decembrie 2012, astfel că judecătorii Curţii de Apel Bucureşti şi-au declinat competenţa, în 5 martie 2013, şi au dispus trimiterea cauzei la ICCJ, instanţa care judecă dosarele în care sunt acuzaţi parlamentari.

În 15 octombrie 2013, instanţa supremă a dispus trimiterea cauzei la Curtea de Apel Bucureşti, pentru continuarea judecării apelurilor. Dosarul este din nou în dezbaterea judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti din noiembrie 2013.



Tag-uri:

Alte articole din categoria: Fapt divers

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




FACEBOOK
evz.ro