Secretarul-general NATO: Alianța trebuie să fie pregătită să folosească forța dacă e nevoie

Jens Stoltenberg
Autor: | | 3 Comentarii | 357 Vizualizari

Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord trebuie să fie pregătită să recurgă la forţa militară în caz de nevoie, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, astăzi, la Bruxelles, informează Interfax-Ukraina.

“Trebuie să fim pregătiţi să recurgem la forţa militară în caz de necesitate”, a declarat el, cerând Federaţiei Ruse să pună capăt acţiunilor de destabilizare a situaţiei din Ucraina. În context, Stoltenberg a subliniat că datoria principală a NATO este de a garanta securitatea ţărilor sale membre. Jens Stoltenberg a confirmat, de asemenea, că Alianţa Nord-Atlantică nu intenţionează deocamdată să ia în considerare problema aderării Ucrainei la blocul militar nord-atlantic, mai scrie agenția ucraineană, preluată de Agerpres.

“Această problemă (aderarea Ucrainei la NATO) nu este pe ordinea de zi”, a precizat înaltul reprezentant al Alianţei. El a adăugat, potrivit agenţiei ucrainene de presă Unian, că la “summitul NATO de la Bucureşti (din 2008) a fost luată decizia ca Ucraina şi Georgia să devină (la un moment dat) state membre ale Alianţei”, dar de atunci Kievul “nu s-a decis să depună o cerere de aderare” la organizaţie. În acelaşi timp, Jens Stoltenberg a dat asigurări că NATO sprijină ideea unei politici a uşilor deschise. “Ideea politicii uşilor deschise este un mare succes. A mărit partea teritoriului Europei ce trăieşte astăzi în libertate şi democraţie, a extins NATO. Astăzi noi protejăm aproape 1 miliard dintre locuitorii Europei şi ai Americii de Nord”, a afirmat Stoltenberg.

“Dar fiecare ţară decide pentru sine dacă doreşte să solicite statutul de membru sau nu. Ucraina a decis să nu ceară, aşa că această problemă nu este acum pe ordinea de zi”, a insistat secretarul general al NATO.




Alte articole din categoria: Internaţional

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi