Secretele lui Florian Coldea preluate de șeful SRI, Eduard Hellvig Prerogativele lui Florian Coldea au fost preluate de șeful SRI, Eduard Hellvig

Secretele lui Florian Coldea preluate de șeful SRI, Eduard Hellvig
Prerogativele lui Florian Coldea au fost preluate de șeful SRI, Eduard Hellvig

Conform uzanțelor, toate prerogativele pe care le avea generalul locotenent SRI, Florian Coldea au fost preluate de șeful său, Eduard Hellvig. Astfel, până la numirea de către președintele României, Klaus Iohannis, a unei persoane care să se ocupe de acțiunile informativ – operative care aparțineau de domeniul adjunctului SRI, Florian Coldea, acestea au fost trecute în subordinea lui Eduard Hellvig, șeful SRI.

Mădălina Dobrovolschi, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Iohannis, a confirmat că Administraţia Prezidenţială a primit documentele cu privire la trecerea în rezervă a generalului Coldea. Şeful statului urmează să ia o decizie în acest sens.

"În urma verificărilor efectuate de comisia constituită potrivit cadrului normativ intern, a fost întocmit un raport care clarifică toate aspectele vehiculate în spaţiul public privind activitatea domnului general-locotenent Florian Coldea, dar şi alte aspecte care ţin de activităţile unor cadre ale Serviciului care au fost vehiculate public.

Menţionăm că s-a desfăşurat o investigaţie complexă, minuţioasă, cu privire la toate afirmaţiile din mass-media din ultima perioadă, fiind analizate aspectele vizate. Persoanele verificate au oferit tot sprijinul, au prezentat documentele necesare şi au răspuns complet tuturor întrebărilor. În concluzia raportului, prezentat într-o şedinţă a Biroului Executiv al SRI, comisia specială a precizat că din activitatea domnului Coldea, supusă verificării, nu au rezultat elemente care să se constituie în încălcări ale legii sau normelor interne în vigoare. După prezentarea raportului, Biroul Executiv a decis repunerea în funcţie a domnului general-locotenent Florian Coldea.

Ne puteți urmări și pe Google News

În cadrul aceleiaşi şedinţe, Prim-adjunctul Directorului a solicitat Directorului SRI, domnul Eduard Hellvig, eliberarea din funcţie şi punerea la dispoziţia şi nevoile instituţiei, după aproape 12 ani de când exercită această funcţie. Prim-adjunctul Directorului a prezentat motive ce ţin de demnitatea şi onoarea militară şi de riscul afectării grave a activităţii instituţiei. În acest sens, Directorul SRI a solicitat Preşedintelui României trecerea în rezervă a domnului general-locotenent Florian Coldea. Atribuţiile funcţiei de Prim-adjunct al Directorului au fost preluate de domnul Eduard Hellvig, Directorul SRI.

SRI îşi reafirmă determinarea de a îndeplini asumat misiunile sale, în parteneriat cu toate instituţiile naţionale şi internaţionale cu care colaborează pentru apărarea intereselor de securitate naţională şi protejarea cetăţenilor români, la standarde euro-atlantice de profesionalism. SRI rămâne ferm în ceea ce priveşte transparentizarea instituţională şi respectarea procedurilor de evaluare şi control intern", precizează SRI.