Social

Secretul descântecelor, leac de bube dulci şi dragoste amară

Autor: Ciprian Iancu | sâmbătă, 10 septembrie 2011 | 39 Comentarii | 2600 Vizualizari
Cei care ştiu incantaţiile din străbuni nu prea le spun străinilor, pentru că şi-ar pierde efectul. Dacă un descântec este divulgat şi preluat greşit, demonul se eliberează şi porneşte urgia.

Era aproape seară, iar uliÅ£a satului Runcu Mare, situat în inima Å¢inutului Pădurenilor, e pustie. Doar o pădureancă, îmbrăcată în straiele-i viu colorate în care a venit de la biserică, se îndreaptă spre malul pârâului care curge pe lângă drum. Alege câteva pietricele din apă ÅŸi le pune în mâna stângă. Cu mâna dreaptă, în timp ce murmură ceva neinteligibil, ia apă din rău îşi dă pe frunte, apoi aruncă una dintre pietricele. Repetă gestul până când în palma stângă nu mai are nicio piatră. ÃŽÅŸi face o cruce, se ridică ÅŸi pleacă. Nu vrea să spună ce anume a făcut la malul râului. "Mă doare capu’ rău de tot, de cîteva zile-ncoace. Acuma tocmai am scăpat de durere". Femeia se scuză că are oaspeÅ£i ÅŸi pleacă spre gospodăria ei. Dezvăluirea unui mare secret: "Soare săc la mine-n cap" Ore de insistenÅ£e ÅŸi căutări prin satul răsfirat ÅŸi, până la urmă, secretul e dezvăluit. Pădureanca de lângă apă ÅŸi-a făcut descântecul numit "De soare sec". Ana Popa are 93 de ani ÅŸi spune că, la vârsta ei, nu mai simte nici măcar durerile de cap, aÅŸa că nu pierde nimic dacă spune cum se procedează: "Când mănânci seara pă sfinÅ£itu’ sorelui prinzi Soare săc. Te doare capu’ rău de tăt. Atunci, a doua sară, tătă pă sfinÅ£itu’ soarelui, meri în dunga apei, iei tri sau nouă pietri într-o mână şî spui. Åžtiinţă interzisă bărbaÅ£ilor: doar femeile ÅŸtiu cu adevărat să descânte George Poanta nu-ÅŸi arată aproape deloc cei 86 de ani ai săi. A fost tot timpul curios când a venit vorba de bancuri, colinde vechi ÅŸi descântece. Bancuri ÅŸi colinde ÅŸtie cu duiumul. Descântecele nu le stăpâneÅŸte însă: "Femeile stau mai mult pă lângă casă p-aici. Noi merem la lucru tătă zâua. Nevasta mea, fie iertată că s-o dus acu-s opt ani, ÅŸtia de-astea. Io ÅŸtiu numa’ ce am mai furat de la ea, când nu era atentă, da’ nu le ÅŸtiu întregi. Dacă nu eÅŸti stăpân pe tine nu-i bine să faci descântece că iese rău. Apoi nici nu trăbă să le spui cuiva în gura mare că dup-aia nu mai au leac când le spui tu. Orişîcum, io mi-aduc aminte de un consătean, săracu. O venit de la lucru, de la mină (mina de talc de la Lelese – n.r.) şî l-o trimes nevasta să aducă vacile de pe islaz.  Era secetă. ÃŽntră timp, nevastă-sa s-o apucat să facă descântecu de ploaie. L-o prins o furtună pă săracu’ om de n-o trăit el aÅŸa ceva-n viaÅ£a lui. Când o venit acasă, o aflat că nevastă-sa făcu descântecu’ de ploaie. Åž-atunci să te Å£ii la fugăreală prin ocol (curte – n.red.)", povesteÅŸte râzând în hohote bătrânul.  RITUAL. Pietricele se Å£in în mâna stângă Aducerea ploii George Poanta ne spune, în mare, cum se face descântecul pentru aducerea nouă "hude" (găuri) în care să încapă capetele a nouă lumânări. ÃŽn faÅ£a lor se pune o cruce, lumânările se aprind, după care întregul aranjament este trimis pe râu în jos. "Nu mai ÅŸciu dacă să şî zîce ceva, că muierile astea n-or vrut să-mi spună", adaugă bătrânul.  Descântecul pentru lapte, păstrat în lăcaÅŸurile ascunse ale minÅ£ii  Pădurenii din Runcu Mare ÅŸi CeriÅŸor, satul învecinat, au o soluÅ£ie ÅŸi pentru situaÅ£ia în care vaca "se strică la lapte". Vaca este mulsă în aÅŸa fel încât jetul de lapte să treacă printr-un inel, sau, mai bine, prin verighetă, că e sfinÅ£ită de popă, la cununie. Un localnic recunoaÅŸte că ÅŸi-a văzut soÅ£ia, nu demult, făcând asta. Ajungem împreună în gospodăria familiei. Când e întrebată despre descântecul cu verigheta, femeia îşi taie cu privirea soÅ£ul, se enervează ÅŸi spune aproape Å£ipând: "Ce? De unde să ÅŸtiu eu aÅŸa ceva? Fii, mă, omule, serios!".  Se încruntă ÅŸi dă să schimbe vorba. Când mai este întrebată o dată, se enervează ÅŸi mai tare. Nici mama ei nu pare dispusă să zică mare lucru. ÃŽncearcă să scape de întrebările insistente spunând doar că, atunci când se naÅŸte un viÅ£el, grajdul este "afumat" de jur împrejur cu un mănunchi de ierburi ÅŸi paie aprinse.  Povestea continuă aproape la fel, atât în Runcu Mare, cât ÅŸi în CeriÅŸor. Aproape fiecare bătrână întrebată aproape că se blochează, apoi se redresează repede spunând: "Io nu ÅŸciu omule de-astea. Du-te la Viorica". Viorica te trimite la Mariana ÅŸi tot aÅŸa.  Ultimul "medicament" nu se dă străinilor Ciprian Achim, primarul comunei Lelese, cea de care aparÅ£in satele cu multe descântece, explică de ce pădurenii nu sunt deloc comunicativi: "Oamenii nu vor să spună pentru că, dacă dezvăluie voit descântecele, la următoarea ocazie în care vor avea nevoie de ele, acestea nu vor mai avea efect. AÅŸa e credinÅ£a lor. E ca ÅŸi când Å£i-ai da din casă ultimul medicament. ÃŽn plus, descântecele diferă uÅŸor, chiar de la o casă la alta. Fiecare ÅŸi le păstrează pentru el ÅŸi familia sa. Vorbim aici despre obiceiuri precreÅŸtine pe care Biserica nu a avut încotro decât să le accepte ÅŸi, eventual, să încerce să le includă, total ori parÅ£ial, în cutumele sale" DEMONI ALUNGAÅ¢I  Frica de "rău" impune tăcerea. Descântecul asigură supravieÅ£uirea  Etnologul hunedorean Marcel LapteÅŸ spune că, în trecut, practica descântecului era ÅŸi mai amplă decât în prezent. ÃŽn opinia sa, reÅ£inerea ţăranilor în a dezvălui amănunÅ£it descântecele este legată nu numai de teama că acestea îşi vor pierde efectul: "Uneori, la succesul descântecelor contribuie ÅŸi puteri care pot deveni malefice, dacă nu sunt stăpânite de cine trebuie, aÅŸa cum trebuie, conform credinÅ£elor populare. Ţăranului îi este teamă de acestea ÅŸi de efectele pe care le-ar putea avea, de aceea descântecul nu este aproape niciodată temă de discuÅ£ie. ÃŽn trecut, descântecul, pe lângă textul efectiv ÅŸi obiectele cerute de fiecare procedură în parte, era însoÅ£it ÅŸi de o gestică ÅŸi o mimică specifică. Rareori se găseau ÅŸi atunci bărbaÅ£i care să cunoască asemenea taine. Femeile care le stăpâneau aveau ÅŸi o aură de mister în comunitatea din care făceau parte. Descântecele erau multe, cu zecile, fiecare având mai multe variante, în funcÅ£ie de zona etnografică, dar, în general ele erau folosite pentru alungarea bolilor, atât a celor care- l ameninţă pe om cât ÅŸi a celor care ameninţă animalele din bătătură, de care ţăranul era dependent pentru a supravieÅ£ui. Ca o trăsătură comună «răul» era alungat de descântec, mereu, într-un loc pustiu, unde să nu se mai poată manifesta asupra vreunui alt om sau alt animal domestic".  PRECAUTE. Bătrânele satului se feresc să-ÅŸi dezvăluie vrăjile. Dacă ar vorbi, răul ar putea fi eliberat. Descântecul rămâne astfel în zona ocultă a satului românesc "Ciumă ce cutreieri sate/ Cu moartea pe apucate,/ Ciumă ce iei vitele/ Åži întuneci Soarele/ Å¢i-aducem cămeşă în dar/ Să te-ntorci de la hotar/ Ie-Å£i ciumă cămeÅŸa Å£ie/ Åži du boala în pustie (...)“
PASAJ DINTR-UN DESCÂNTEC VECHI FOLOSIT PE VREMURI PENTRU ALUNGATUL CIUMEI (ZONA HUNEDOARA)
  Descântecul provine din perioada pre-creÅŸtină, dar acum e un amestec de ritualuri animiste ÅŸi rugăciuni ortodoxe. Cu jumătate de gură, Biserica a acceptat aceste tradiÅ£ii  Dorina Achim, soÅ£ia primarului, spune că ÅŸtie ÅŸi ea descântecele clasice, cel de deochi ÅŸi cel pentru "cermăluire", cum numesc pădurenii situaÅ£ia în care îţi apar pe piele iritaÅ£ii ca semn al unei indigestii. Dacă se duc la fund cărbunii, eÅŸti deocheat  Pentru deochi, se iau din sobă trei cărbuni mici, sau se dă foc la trei chibrituri Å£inute în formă de cruce. Se spune "Tatăl nostru" ÅŸi se aruncă într-un pahar cu apă acei cărbuni mici, ori capetele de chibrit ars. Dacă toate trei se duc la fund, înseamnă că eÅŸti deochiat rău. "Pacientul" trebuie să bea puÅ£in din apa din pahar, din trei locuri diferite, în formă de cruce. Apoi, cine face descântecul, trebuie să-ÅŸi înmoaie arătătorul în apa din pahar ÅŸi să facă semnul crucii de câte trei ori pe frunte, pe ceafă, pe palme ÅŸi pe dosul acestora. "IeÅŸi, pocitură, din creierii capului"  <am>Descântecul pentru "cermăluire" are însă ÅŸi un mesaj original. "ÃŽn timp ce te freci pe mâini trebuie să spui <fată> dispare, de cele mai multe ori". O zi întreagă de căutări ÅŸi încă un descântec smuls tot din gura unei pădurence bătrâne. Maria Ticula (88 de ani), din CeriÅŸor, povesteÅŸte că-n urmă cu câteva săptămâni fiica ei avea o stare generală de rău. Nu avea medicamente în casă ÅŸi, chiar dear fi avut, n-ar fi ÅŸtiut ce anume să-i dea, aÅŸa că a apelat la leacul descântecului furat de la bunica ei: a făcut deja obiÅŸnuita apă cu "cărbuni" din sobă amestecaÅ£i în pahar cu un pai de la mătura de după uşă ÅŸi, în timp ce făcea semnul crucii pe frunte, mâini ÅŸi pe pieptul femeii, a spus de trei ori: "IeÅŸi pocitură din creierii capului, din faÅ£a, obrazului, din tăt corpul omului. Că omu nu să mai poate hodinii ÅŸi îi rău. Să te duci în pustie unde n-auz cânie bătând (lătrând - n.r.) nici cocoÅŸ cântând". Apoi a aruncat câţiva stropi de apă după uşă ÅŸi alÅ£i câţiva pe "mâţ" pentru că se spune că, după descântec, omul trebuie să fie la fel de vioi cum este o pisică.  Ierburi căutate pe sub zăpada topită  Maria Ticula spune că alte descântece nu mai ÅŸtie ÅŸi nu mai face ÅŸi, în deja consacratul stil al evitării, ne trimite la Cosana Vinca (78 de ani). Femeia râde ÅŸi răspunde: "Io nu ÅŸciu să descânt, ÅŸciu numa’ să cânt". Apoi începe un cântec nemaiauzit de ureche de orăşean a cărui strofă seamănă tot cu un descântec, de data asta, pentru sănătatea păşunilor. Din vorbă-n vorbă, Cosana Vinca se scapă ÅŸi povesteÅŸte că melodia se cânta primăvara, imediat după ce se ducea ultima zăpadă, la o "coastă" (un versant de munte). Apoi se culegeau diferite ierburi, "Bolbote", "limba vecinei, ferigi" ÅŸi muguri de alun. Toate trebuiau să fie luate de cât mai departe de sat, "din locuri în care nu s-aude cocoÅŸu’ cântând", ca să fie cât mai curate. O parte a plantelor erau puse în apa cu care fetele se spălau pe cap, pentru că se zicea că astfel nu încărunÅ£esc înainte de vreme. O altă parte din ierburile respective, intră în componenÅ£a mănunchiului aprins atunci când se afumă grajdul în care tocmai s-a născut un viÅ£eluÅŸ. ÃŽi aÅŸteaptă o iarnă grea. Vor avea nevoie de multe descântece Atât bătrânii din Runcu Mare, cât ÅŸi cei din CeriÅŸor, mai scapă câte-un mic secret despre descântece printre glume ÅŸi râsete. Dau impresia că nu spun chiar tot ce ÅŸtiu. Unii, e drept, s-ar putea să le fi uitat, alÅ£ii le Å£in bine, pentru ei. ÃŽi aÅŸteaptă o altă iarnă grea, pentru că aÅŸa e fiecare iarnă în Å¢inutul Pădurenilor, iar cea mai apropiată farmacie e la vreo 40 de kilometri distanţă, în Hunedoara.  INCANTAÅ¢IE PENTRU GÄ‚SIREA IUBITULUI  Alte descântece din diverse regiuni ale Hunedoarei  Pentru entorse:
În timp ce se face un nod la o aţă neagră, de lână, care se leagă pe membru sclintit, se repetă o incantaţie în care zilele săptămânii sunt inversate sub forma "sâmbăta merge la vinerea" cu excepţia zilei de duminică despre care se spune că "merge la Domnul Hristos, să tocmească vinele la loc cum or fost". Pentru "bube dulci" (boala contagioasă numită medical impetigo):
"Toate bubele, toate jubrele / Se chemară şi se ospătară,/ Numai pe (Ion) nu-l chemară/ Nu-l ospătară/ (...) Şi ca camniţa se uscară". În descântec se rosteşte, în versul ce cuprinde paranteza, numele copilului afectat de boala amintită. Pentru copii speriaţi:
În timp ce o mătură în care este înfipt un cuţit este plimbată deasupra creştetului copilului agitat se spune o scurtă poezioară despre un Ion care s-a întâlnit "cu nouă spăriate-n cale/ Cu penele înspicate/ Cu copietele ridicate/ Cu gurile căscate" iar "Maica Cerului" i-a vorbit spunându-i să nu se teamă că împreună vor alunga cele nouă sperieturi, pe nouă răspântii. Pentru găsirea iubitului:
În acest descântec, spre deosebire de majoritatea celorlalte incantaţii din străbuni, fata cere ajutorul unei forţe malefice, ( "Tu şarpe balaur/ Cu solzii de aur/ Cu nouă limbi împungătoare/ Cu nouă cozi izbitoare") căreia îi cere să-i găsească şi să-i aducă iubitul la poarta ei, "cu tot focul inimii". Cămaşa anti-ciumă:
Platoul Luncanilor (zona Călan – Boşorod) şapte femei din şapte sate diferite confecţionau o cămaşă de la zero, începând cu toarcerea lânei şi până la cusutul hainei, apoi mergeau cu ea în holdele de la marginea satului şi rosteau o incantaţie mai lungă ce începea astfel: "Ciumă ce cutreieri sate/ Cu moartea pe apucate,/ Ciumă ce iei vitele/ Şi întuneci Soarele/ Ţi-aducem cămeşă în dar/ Să te-ntorci de la hotar/ Ie-ţi ciumă cămeşa ţie/ Şi du boala în pustie (...)"



SPUNE-TI PAREREA
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

B1

RTV

Realitatea

Unica

Ziare.com

Capital

Doctorul Zilei

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.