Ședința Coaliției de guvernare. Dragnea: Conducerea TVR nu a respectat planul de reorganizare

Ședința Coaliției de guvernare. Dragnea: Conducerea TVR nu a respectat planul de reorganizare

Președintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a precizat, la finalul ședinței liderilor din coaliția de guvernare, că unul din subiectele discutate a fost situația Televiziunii Române, unde trebuie găsită o soluție. El le-a transmis public liberalilor să se prezinte la Comisia de Cultură din Parlament pentru a putea da un raport pentru TVR.

”Suntem astăzi în situația în care cei 2.700 de angajați ai Televiziunii Române nu mai au siguranța locului de muncă. Cetățenii plătesc pentru TVE, dar nu mai au garanția  că instituția poate funcționa. Conducerea TVR nu a respectat planul de reorganizare. Drept urmare îi rugăm pe cei din PNL să fie prezenți pentru a puteea dezbate și a da un raport în Comisia de Cultură. (...) Nu luăm în calcul intrarea în insolvență. Comisia poate găsi o soluție. La TVR avem un management care nu este foarte bun”, a spus Dragnea.