Şedinţă secretă la CNA de ziua Laurei Georgescu. Şefa Consiliului lipseşte

Şedinţă secretă la CNA de ziua Laurei Georgescu. Şefa Consiliului lipseşte

O şedinţă secretă este în derulare la CNA, pentru retragerea sprijinului preşedintei Consiliului, Laura Georgescu. Aceasta nu este prezentă la şedinţă.

La şedinţă sunt prezenţi 9 membri, care vor alege astăzi vicepreşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului. Lorand Turoş, membru al CNA din anul 2012, a anunţat că intenţionează să-şi retragă candidatura. Turoş era singurul candidat pentru poziţia de vicepreşedinte al Consiliului.

Laura Georgescu nu este prezentă la şedinţa CNA care are loc chiar de ziua ei de naştere.

Şedinţa vine în contextul în care Laura Georgescu a dat în judecată șase membri ai Consiliului pentru că au votat modificarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al CNA, reducându-i astfel din atribuții. Şefa CNA cere în contencios administrativ anularea actului și cheamă ca pârâți insăși instituția pe care o conduce (sic!), dar și șase actuali membri ai CNA: Valentin Jucan, Florin Gabrea, Răsvan Popescu, Viorel Vasile Buda, Radu Călin Cristea și Monica Gubernat, „ultimii patru au susținut-o pe Laura Georgescu cât au putut de mult în timpul scandalului înregistrărilor care a făcut-o celebră astă-vară”, atrage atenția Narcisa Iorga pe blogul său „cutiapandorei.net”.

Ne puteți urmări și pe Google News