Șeful DIICOT susține că dosarul Black Cube este încă ”în lucru”

Șeful DIICOT susține că dosarul Black Cube este încă ”în lucru”

Daniel Hodorniceanu, șeful procurorilor DIICOT, suține că dosarul Black Cube este încă pe masa magistraților care verifică mai multe aspecte.

Prezent la întâlnirea de la Ministerul Justiției șeful DIICOT, Daniel Hodorniceanu a precizat că a fost chemat pentru a discuta mai multe aspecte privind dezvoltarea instituțională. Pe de altă parte, întrebat de jurnaliști, șeful DIICOT a susținut că cazul Black Cube este încă în lucru.

„În primul rând să vedem despre ce este vorba. Nu am avut o agendă de discuții precizată. Vom vedea ce dorește domnul ministru să discute cu șefii parchetelor. Cred că mai multe o să știm după ce ieșim de la discuții. (...) Solicitările noastre, în principiu, sunt de dezvoltare instituțională în măsura în care vom continua ceea ce am început în trecut.  Vom avea nevoie de un buget mai mare, el este deja prevăzut în strategia de dezvoltare a MJ din perioada 2015 - 2020, deci nu este o problemă de noutate. (...) Dosarul Black Cube este în lucru.”, a spus Daniel Horodniceanu.

Ne puteți urmări și pe Google News