Şeful FBI: acoperiţi camerele laptop-urilor!

Şeful FBI: acoperiţi camerele laptop-urilor!

Dacă aveţi un laptop sau un desktop cu cameră video, ar fi bine să o acoperiţi, atunci când nu o folosiţi. O spune chiar şeful FBI, James Comey,

Invitat la o conferinţă la Centrul pentru Studii Strategice (Center for Strategic and International Studies), James Comey-şeful FBI, a afirmat că acoperirea webcam-ului este un 2lucru sensibil” pe care oricine ar trebui să-l facă, din motive de securitate.

 

"Dacă intri într-o clădire guvernamentală, vei vedea că toate camerele de pe computere sunt acoperite, din motive de securitate. Cred că este un lucru foarte bun”, a afirmat acesta, afirmând că el însuşi are pus pe laptop o bucată de bandă adezivă, relatează 9to5mac.com.

Ne puteți urmări și pe Google News

Temerile sunt legate de faptul că, prin intermediul camerei video, hackerii ar putea filma şi fotografia utilizatorul laptopului în ipostaze nedorite. Astfel de cazuri au fost semnalate în trecut, iar cea mai simplă şi eficace metodă este să acoperi senzorul camerei cu un autocolant.

Până şi fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, foloseşte un astfel de "antivirus”. Dovadă o imagine care a făcut furori pe internet în care, în fundal, se vede cum laptopul lui Zuckerberg are aplicat un autocolant pe camera web,relatează GadgetReport.ro