Şeful serviciului de la Protecţia Copilului Dolj şi un consilier juridic din Primăria Craiova, arestaţi preventiv. Șpagă pentru certificate de handicap

Şeful serviciului de la Protecţia Copilului Dolj şi un consilier juridic din Primăria Craiova, arestaţi preventiv. Șpagă pentru certificate de handicap

Direcţia Naţională Anticorupţie informează că Radu Smarandache, şef serviciu în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă şi Protecţia Copilului (DGASPC) Dolj, şi Rodica Ţenea, consilier juridic în Primăria Craiova, au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile în urma deciziei Tribunalului Dolj.

Potrivit unui comunicat al DNA, cei doi au fost reţinuţi anterior de procurorii Anticorupţie Craiova, Radu Smarandache pentru luare de mită, în formă continuată, iar Rodica Ţenea, pentru trafic de influenţă, în formă continuată, potrivit Agerpres.

"În perioada 2013 - 2015, Radu Smarandache, în calitate de şef al Serviciului de Evaluare Complexă a Persoanei Adulte cu Handicap, printr-un intermediar, a pretins şi a primit, în şase rânduri, sume cuprinse între 500 şi 1.000 de lei, de la persoane interesate să obţină certificate de încadrare în grad de handicap, fără a fi îndreptăţite, sau aparţinători ai acestora. În acest scop, Smarandache, care avea printre atribuţiile specifice şi pe aceea de a răspunde şi verifica, alături de ceilalţi specialişti ai serviciului, de a aviza raportul de evaluare complexă, respectând criteriile de încadrare în grad de handicap, a intervenit pe lângă membrii comisiei din cadrul Serviciului de Evaluare Complexă a Persoanelor Adulte cu Handicap Dolj, în scopul încadrării acestor persoane în anumite grade de handicap", se arată în comunicat.

DNA precizează că, în perioada 2012 - 2015, Rodica Ţenea, prin acelaşi intermediar, a pretins şi primit, în şase rânduri, sume cuprinse între 2.000 de lei şi 8.000 de euro, de la persoane interesate să se angajeze la diverse instituţii din municipiul Craiova sau să se pensioneze medical, prevalându-se de relaţiile pe care le are cu factorii de decizie în cadrul acestor instituţii.

Ne puteți urmări și pe Google News

În cauză se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.

În cauză procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii şi din partea Direcţiei Generale Anticoruptie.