Şeful unui magazin PROFI îşi DENUNŢĂ şefii i-ar fi cerut să vândă CARNE expirată SPĂLATĂ cu detergent

Şeful unui magazin PROFI îşi DENUNŢĂ şefii i-ar fi cerut să vândă CARNE expirată SPĂLATĂ cu detergent

Şeful unui magazin Profi din Arad susţine că superiorii săi l-ar fi obligat să scoată la vânzare carne expirată, spălată cu detergent şi oţet şi pnetru că acesta s-a opus a fost demis din funcţie. Acesta a anunţat Poliţia, Protecţia Consumatorilor, DSVSA şi ITM Arad însă conducerea supermarketului respinge orice acuzaţie cu privire la asta şi declară că bărbatul nu face altceva decât să creeze o „situaţie tensionată.”, care se va soluţiona în instanţă.

„Pentru că am refuzat să vând carne expirată, s-au făcut presiuni pe angajaţi de către şeful meu direct, să accepte să vândă carnea, iar dacă eu reacţionez să îi anunţe pe el, că mă va pune la punct. Cu altă ocazie, directorul zonal mi-a reproşat că am aruncat carnea expirată şi nu am făcut precum la alte magazine ale noastre, să o spăl cu oţet şi detergent CIF”, a declarat Cirprian Emanuel Gabor, şef al unui magazin Profi din centrul Aradului.

„Şeful meu direct mi-a spus că şi lui i-au fost cerute aceste lucruri de către director regional”, mai spune Gabor.

El a depus o plângere la Poliţia Arad, alături de alţi zece angajaţi ai magazinului, adică aproximativ jumătate din personal.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ciprian Emanuel Gabor a sesizat autorităţilor şi alte presupuse nereguli, susţinând că mărfurile sosite dintr-un depozit din Cluj nu ar fi însoţite de toate documentele necesare.

„Toată marfa care vine în magazinele Profi de pe depozitul din Cluj este însoţită doar de un aviz, fără a avea un certificat de conformitate, aşa cum ar trebui. Am avut clienţi care cumpărau mai multă marfă şi mi-au cerut acest certificat, pe care nu l-am avut”, susţine bărbatul.

La ITM Arad, el şi ceilalţi zece angajaţi au sesizat, între altele, că nu le-au fost plătite orele suplimentare începând cu iulie 2015.

”Eu am acumulat 1580 de ore suplimentare neplătite, pentru care aş avea de încasat peste 15.000 de lei. Nu am avut liber niciun weekend, dar nu am fost plătit. Am sesizat şi că nu sunt calculate corect orele lucrate pe timp de noapte. În susţinerea afirmaţiilor mele stau înregistrările camerelor de supraveghere din magazin. Se vede clar când am intrat la serviciu şi când am plecat toţi angajaţii”, a declarat Gabor.

Conducerile CJPC, DSVSA şi ITM Arad au confirmat, pentru News.ro, că se fac cercetări în acest caz, după ce au fost depuse petiţii de către 11 angajaţi.

„Ne bucurăm că au depus plângeri, pentru că se va demonstra care este situaţia reală. Alţi angajaţi ai magazinului ne-au reclamat grave abuzuri din partea şefului de magazin (Gabor, n.r.), care sunt întemeiate, astfel că l-am suspendat din funcţie, iar acum el răspunde în acest fel. Întreaga problemă se va rezolva în Justiţie. El este cel care a creat o situaţie tensionată în acest magazin”, a declarat directorul de comunicare al Profi România, Gabriel Pâslaru, adăugând că angajaţii care îl susţin pe şeful suspendat „au fost induşi în eroare”, potrivi Digi 24