SEMNAL DE ALARMĂ. Mortalitatea prin cancer la sân în România - 36%

SEMNAL DE ALARMĂ. Mortalitatea prin cancer la sân în România - 36%

Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer cere implementarea de urgenţă a unui program naţional de screening pentru cancerul de sân

Majoritatea femeilor depistate cu modificări ale sânilor în cadrul Campaniei “Nu am făcut destul” au peste 40 de ani, dar 30% au până-n 30 de ani, a declarat preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer, Cezar Irimia, la încheierea ediţiei din 2015 a campaniei, desfăşurate în perioada octombrie-decembrie, în şapte judeţe, respectiv: Dolj, Giurgiu, Ilfov, Dâmboviţa, Călăraşi, Ialomiţa şi Buzău.

Rezultatele campaniei sunt cutremurătoare: mortalitatea cauzată de boală este de 36%, peste media mondială (31%), iar 83,7% dintre femeile din mediul rural nu au făcut niciodată un control preventiv. Media europeană este de 29 la sută. Dintre femeile examinate, 8,5% au fost identificate cu probleme ale sânilor.

"Dintre cele 1.025 de femei, 87 au fost depistate cu diverse probleme ale sânilor, ceea ce înseamnă un procent de 8,5% din numărul total al persoanelor care s-au prezentat la controlul medical. Din observaţiile medicilor, cele mai frecvente modificări ale sânilor sunt legate de prezenţa formaţiunilor palpabile, fixe, de diferite dimensiuni, retractarea mameloanelor, durere la palpare, secreţii mamelonare. Mai îngrijorător este faptul că 83,7% dintre femeile care au venit la control nu îşi făcuseră anterior niciun control medical al sânilor. Mai mult decât atât, 88% dintre femeile din mediul rural care au participat la caravană nu făcuseră niciodată o ecografie mamară sau mamografie", a mai spus Irimia.

Ne puteți urmări și pe Google News