PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Politica

Senat: Făptuitorul unei infracţiuni de corupţie, nepedepsit dacă îşi denunţă fapta în maximum trei luni (proiect)

Autor: Mircea Marian | joi, 22 septembrie 2016 | 1 Comentarii | 226 Vizualizari
Senatul Romaniei
Mai mulţi parlamentari PNL, PSD, independenţi sau care au aparţinut grupurilor UNPR au depus la Senat o iniţiativă legislativă de modificare a Codului penal, în sensul că făptuitorul unor infracţiuni, precum luarea sau darea de mită, traficul sau cumpărarea de influenţă, abuzul în serviciu şi conflictul de interese, nu este pedepsit dacă îşi denunţă fapta în termen de cel mult trei luni de la săvârşirea ei.

"Făptuitorul care a luat la cunoştinţă sau a săvârşit sau a participat la săvârşirea infracţiunilor prevăzute la art. 289-292, 297, 301 nu se pedepseşte dacă denunţă fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta, dar nu mai târziu de trei luni de la data săvârşirii acesteia", prevede alineatul (1) al articolului 309 indice 1 care ar urma să completeze Codul penal.

Propunerea de lege prevede, totodată, că banii, valorile sau orice alte bunuri care au fost obţinute nelegal de făptuitorul care a efectuat denunţul sunt confiscate "obligatoriu, iar când acestea nu se mai găsesc se dispune confiscarea prin echivalent".

Iniţiatorii propun şi abrogarea articolului 290, alin. (3), respectiv articolul 292, alin. (2), ambele stipulând că făptuitorul "nu se pedepseşte dacă denunţă fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta".


În expunerea de motive, iniţiatorii susţin faptul că "scandalurile din presă şi din societatea românească tot mai dese, legate de tratamente judiciare discriminatorii aplicate anumitor persoane aflate, teoretic, în aceeaşi situaţie juridică, impun iniţierea acestui proiect de lege".

"Constatăm că imunitatea absolută a 'denunţătorului', aşa cum a fost reglementată până în prezent, a condus la situaţii absurde, când persoane cercetate penal, pentru diverse infracţiuni, au ajuns să formuleze astfel de sesizări privind presupuse fapte de corupţie petrecute şi cu zece ani în urmă, ajungând să obţină în acest fel diverse beneficii, unele nemeritate şi imoral acordate, inclusiv păstrarea produsului infracţiunilor, motiv pentru care se impune clarificarea procedurii prin reguli clare stabilite prin lege", se arată în expunerea de motive.

Propunerea legislativă a fost iniţial depusă la Camera Deputaţilor, însă a fost trimisă Senatului pentru a o dezbate în calitate de prim for.


Tag-uri: proiect lege, denuntator, senat
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Senat: Făptuitorul unei infracţiuni de corupţie, nepedepsit dacă îşi denunţă fapta în maximum trei luni (proiect).




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi