Senatorii au adoptat modificările la legea avocaturii

Senatorii au adoptat modificările la legea avocaturii

Senatorii au adoptat azi proiectul de lege privind privind modificarea si completarea legii nr.51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat. Camera Deputaţilor este forul decizional.

"Sunt exceptate de la măsura ridicării de înscrisuri, a sechestrării sau a confiscării comunicările scrise între client și avocat, consemnările efectuate cu privire la comunicările încredințate de către client sau cu privire la alte împrejurări la care se referă dreptul de a refuza depunerea de mărturie și alte bunuri, cu privire la care se aplică dreptul de a refuza depunerea de mărturie. Nu este admisă ridicarea, sechestrarea sau confiscarea înscrisurilor, a suporturilor de sunet, imagine și date, a imaginilor și a altor reprezentări care se află în posesia avocatului", stipulează amendamentele adoptate.

Articole nou introduse în lege stabilesc că "restricțiile privind măsura confiscării nu sunt aplicabile în situația în care probe și indicii temeinice justifică suspiciunea că avocatul ar fi implicat în săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, ori dacă avocatul este implicat în favorizarea infractorului, obstrucționarea justiției sau într-o tăinuire sau dacă este vorba despre bunuri rezultate în urma săvârșirii unei infracțiuni, care au fost utilizate sau destinate săvârșirii unei infracțiuni".

"Restricțiile privind măsura confiscării nu sunt aplicabile în situația în care avocatul contribuie la disimularea provenienței bunurilor obținute ilegal, dacă avocatul ascunde un bun provenit dintr-o infracțiune, disimulează proveniența acestuia sau obstrucționează ori periclitează identificarea provenienței, identificarea, confiscarea, ridicarea sau punerea sub sechestru a unui astfel de bun", se mai arată în lege.

Ne puteți urmări și pe Google News

Un alt nou articol care completează Legea avocaturii vizează că persoana care face publică în mod ilegal o informație confidențială din sfera privată a unei alte persoane sau care deconspiră un secret operațional sau comercial care i-a fost divulgat în calitate de avocat este pedepsită de lege. Avocatul nu răspunde pentru nedenunțarea infracțiunilor planificate de care are cunoștință în exercitarea profesiei, cu excepția următoarelor infracțiuni: omor sau ucidere din culpă, genocid, crimă împotriva umanității sau crimă de război, răpire cu solicitarea unei recompense, luare de ostatici, atac împotriva traficului aerian și naval săvârșit de o grupare teroristă.

De asemenea, senatorii au abrogat articolul potrivit căruia profesia de avocat nu poate fi exercitată la instanțe precum DNA, DIICOT, ÎCCJ, Parchetul de pe lângă ÎCCJ, unde soțul avocatului sau ruda ori afinul său până la gradul al treilea inclusiv îndeplinește funcția de judecător sau procuror, indiferent de secția, direcția, serviciul sau biroul în care își desfășoară activitatea.