Senatorii au respins propunerile de înăsprire a legilor cu privire la armele de foc. Barak Obama: "'Ați dezamăgit poporul american''

Senatorii au respins propunerile de înăsprire a legilor cu privire la armele de foc. Barak Obama: "'Ați dezamăgit poporul american''

După atacul din Orlando, care s-a soldat cu 49 de victime şi 53 de răniţi, democraţii au înaintat o propunere de lege prin care se cerea înăsprirea legilor cu privire la armele de foc, însă, aceasta a fost respinsă de Senat.

Reacţia Casei Albe nu a întârziat să apară. Marţi, preşedintele Barak Obama a acuzat Camera Superioară a legislativului SUA că a dat dovadă de laşitate, iar senatorii au dezamăgit poporul american.

"Violența armată necesită mai mult decât momente de reculegere. Este nevoie de acțiune. Eșuând la acest test, Senatul a dezamăgit poporul american", a arătat liderul de la Casa Albă, transmite Agerpres.

Şi purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Josh Earnest, a denunțat într-o emisiune televizată, "lașitatea" Senatului american.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Ceea ce s-a întâmplat ieri (luni) seara în Senat a fost un rușinos exercițiu de lașitate. Nu văd ce alt termen aș putea utiliza", a adăugat el.

Cele două propuneri ale democraților vizau, pe de o parte, să le interzică persoanelor care figurează pe listele de supraveghere teroristă să cumpere arme de foc, iar pe de altă parte, să generalizeze pentru toate vânzările, în special în magazinele specializate, verificările de antecedente criminale și psihiatrice înainte de orice tranzacție.