Senatul a lăsat în aer sesizarea în cazul Șova

Senatul a lăsat în aer sesizarea în cazul Șova

Cererile primite din partea Justiției vor fi aprobate sau respinse cu votul secret al majorității senatorilor prezenți. Decizia a fost luată după ce ultimul vot a fost contestat la CCR.

Speriați de presiunea publică generată de votul în cazul senatorului PSD Dan Șova și asupra căruia judecătorii CCR se vor pronunța săptămâna viitoare, senatorii au decis, ieri, cu majoritate covârșitoare, modificarea Regulamentului Senatului. Astfel, majoritatea se va raporta la numărul senatorilor prezenți și nu la totalitatea senatorilor. Decizia a fost luată după o întâlnire a liderului PSD de la Senat, Ilie Sârbu, și președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, obiectul fiind acela de a elimina presiunea generată de votul în cazul Șova.

Ca de obicei, senatoarea PC Cristiana Anghel a făcut notă discordantă și a propus ca forma finală să fie „cu votul senatorilor prezenți care au votat”, fără a fi însă luată în seamă. “Eu nu voi avea nevoie de legea aceasta, dumneavoastră veți avea”, a avertizat ea.

Decizia nu are însă niciun efect în ceea ce privește votul dat săptămâna trecută, chiar dacă senatorul PNL Sebastian Grapă, președintele Comisiei de Regulament din Senat a anunțat că, în această situație, va fi îndreptățit să ceară reconsiderarea hotărârii de neîncuviințare a arestării lui Dan Șova, dar președintele de ședință, Ioan Chelaru, a spus că nu poate face o asemenea propunere.

Ne puteți urmări și pe Google News

Sesizarea CSM rămâne valabilă

“Votul nu are efect asupra cazului Dan Șova, pentru că dacă voiau să valideze hotărârea de încuviințare a arestării o făceau de pe 25. Obiectivul a fost acela de a lăsa fără obiect sesizarea lui Iohannis, în mare parte pentru că aceasta viza Regulamentul Senatului”, a precizat avocatul Elenina Nicuț pentru EVZ. De asemenea, Nicuț a adăugat că, totuși, în legătură cu cazul Șova mai există sesizarea CSM “care este foarte bine făcută”.