PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Opinii EVZ

SENATUL EVZ: Fabulă cu asasini

Autor: | | 159 Comentarii | 1955 Vizualizari
mihaies_02
În Statele Unite ale Americii, în multe ţări din lume, Vladimir Tismăneanu e o vedetă. Cărţile lui sunt publicate de marile edituri, de la Routledge la Princeton University Press, şi de la Free Press la University of California Press.

E invitat la prestigioase conferinţe internaţionale şi organizează, la rându-i, simpozioane şi dezbateri de înalt nivel ştiinţific. E ovaţionat şi la New York, şi la Washington, şi la Paris, şi la Bruxelles, şi la Viena, şi la Varşovia, şi la Budapesta, şi la Chişinău. Peste tot, el este Professor Tismăneanu. Doar în România este "evreul Tismineţki", "fiul Ciungului", "şobolanul Volodea". În ţările civilizate, numele său e privit cu dragoste. La noi - ca să-l parafrazez pe Salinger - e tratat cu abjecţie.

Dacă injuriile, falsificările grosolane, ura viscerală, ameninţările cu moartea ar veni doar din partea lacheilor comunismului, doar dinspre agenţii mascaţi sau demascaţi ai Securităţii, ar fi oarecum normal: nu există niciun intelectual sau politician român care să fi făcut atât de mult pentru înţelegerea naturii criminale a bolşevismului. Şi a făcut-o cu argumentele implacabile ale omului de ştiinţă, ale comparatistului şi politologului capabil să dezvăluie fenomenele în întreaga lor complexitate istorică. N-a făcut-o exhibându-şi rănile, nu şi-a transcris - fie şi selectiv - dosarele de la Securitate şi nici nu s-a străduit să-şi confecţioneze un soclu de disident - deşi activitatea de la Europa Liberă şi din presa occidentală, înainte de 1989, ar fi oferit suficiente probe şi pentru o astfel de postură.

Nu minimalizez în niciun fel contribuţiile foştilor deţinuţi politic, ale opozanţilor regimului şi ale tuturor celor dornici să depună mărturie despre ororile comunismului. Vocea victimelor e de importanţă covârşitoare în demonstrarea felului în care o ideologie ce promitea (şi promite) fericirea pe pământ s-a dovedit a fi doar masca şi alibiul deportărilor în masă, a asasinatelor pe criterii etnice, sociale sau politice. Aşa a fost întotdeauna şi aşa a rămas până în ziua de azi, în locurile blestemate unde s-a menţinut la putere.

Vladimir Tismăneanu e atacat, din ce în ce mai feroce, şi de o categorie de oameni care nu ignoră lucrurile de mai sus. Mulţi dintre ei sunt vechi prieteni şi cunoscuţi care, pur şi simplu, nu-i pot digera succesul. Ei nu se împacă defel cu gândul că "Volodea" a devenit "profesorul Tismăneanu." Acest salt petrecut sub ochii lor nu intră în logica dâmboviţeană. Datina locului spune că Mitică trebuie să rămână în eternitate Mitică. Anii de studiu, cercetările în arhive, discuţiile şi interviurile cu actorii evenimentelor politice şi istorice, studiul documentelor rare, participarea la dezbateri ştiinţifice de prim ordin, cărţile recenzate în publicaţii de pe ambele maluri ale Atlanticului, ca să nu mai vorbesc de talentul personal i-au asigurat poziţii de vizibilitate la care covârşitoarea majoritate a intelectualilor români poate doar să viseze.

Mi se pare în firea lucrurilor ca Vladimir Tismăneanu să fie tăvălit prin noroaie de edecuri comuniste refuzate de Occident, aciuate prin facultăţi româneşti seduse de reducţionismul stalinist al corectitudinii politice. Se încrâncenează însă carnea pe mine când îl văd strălucind în corul detractorilor pe Dorin Tudoran. Pur şi simplu nu înţeleg ce se întâmplă. Nu cunosc nicio singură împrejurare în care Vladimir Tismăneanu să fi spus sau să fi făcut ceva împotriva celui pe care l-a considerat drept un frate, alături de care a stat, umăr la umăr, în vremuri nu întotdeauna vesele. Vladimir Tismăneanu a fost mereu sprijinitorul creaţiei şi ideilor lui Dorin Tudoran. I-a tradus în engleză texte. L-a însoţit în întreprinderile sale editoriale. Ani întregi, au alcătuit o spectaculoasă pereche de intelectuali capabili să răstoarne munţii unei ideologii perverse.

Astăzi, sub forma a tot felul de şopârle şi esopisme, lui Dorin Tudoran nu-i tremură mâna să-l compare pe Vladimir Tismăneanu cu ... Adrian Păunescu! Cu ditamai coautorul ideologiei naţional-comunismului român. Chiar aşa, Dorin?! Chiar am înnebunit de tot? A fost prezent, fie şi o secundă, Vladimir Tismăneanu în emisiunile televizate de proslăvire a ceauşismului? A vorbit la congresele partidului şi a schimbat prim-secretari judeţeni? A deţinut vreo funcţie în aparatul de partid? S-a numărat printre fondatorii şi recitatorii de poeme din Cenaclul Flacăra? A fost un stâlp al comunismului naţionalşovin? Se poate face vreo comparaţie între cele câteva citate nefericite decupate din documentele comuniste - simple coşciuge de carton, gesticulaţii lipsite de viaţă ale plicticosului limbaj de lemn - şi fluviile de invenţii demenţiale ieşite din fabrica de înaltă productivitate a "titanului din Bârca"? Chiar nu mai avem simţul măsurii? Chiar nu e nicio diferenţă între firul de nisip din bocanc şi autostrada de-o mie de kilometri?

E salutar că Dorin Tudoran se solidarizează, în ultima clipă, cu Vladimir Tismăneanu, cel ameninţat - a câta oară? - cu moartea. Nici nu-mi imaginam că s-ar fi putut alt fel. Mi-e teamă însă că ata cu rile iresponsabile, pe toate tonurile, de la miştocăreala de cartier la denunţul calomnios, de la insinuarea grotescă la minciuna stupefiantă, rapid trâmbiţate de intelectuali veştejind pe margine, josnicii care sunt orice, dar nu "critică", au pavat - şi ele - drumul mentalităţii asasine.

A susţine că acestea n-au nicio legătură cu ieşirea la rampă a mardeiaşilor securisto-legionari nu e nici măcar un sofism: e trista metamorfoză a leului în struţ. A acelei specii de struţ corcite cu păun(escu).


Tag-uri: Vladimir Tismaneanu
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului SENATUL EVZ: Fabulă cu asasini.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi