Vladimir Tismaneanu: "In 2006 s-au aniversat 70 de ani de la inceputul Razboiului Civil din Spania, considerat de multi intelectuali de stanga, inclusiv de influentul istoric Eric Hobsbawm, drept un moment crucial in istoria politica si morala a secolului douazeci".
Titlul acestui serial trimite deopotriva la o carte despre istoria Spaniei contemporane, dar si la filmul lui Guillermo del Toro incununat recent cu cateva Oscaruri.
Mitul manicheist care opune o tabara ce se situa categoric de partea progresului si alta iremediabil obscurantista, este din ce in ce mai disputat. Nu mai vorbesc despre glorificarea Brigazilor Internationale, despre care astazi stim ca au fost instrumentul Cominternului, creat cu scopul principal de a controla armata republicana.
Intre altele, merita amintita aici lucrarea lui Antony Beevor „The Battle for Spain”, aparuta initial in 1982 si publicata de Penguin Books intr-o noua editie, total rescrisa, in 2006.
Ne puteți urmări și pe Google News
O recomand nu doar lui Petre Roman, prizonier inca al unei imagini idilic-romantate a Razboiului Civil, dar si unor istorici care perpetueaza ideea ca in Spania s-a confruntat fascismul cu democratia, uitand ori minimalizand rolul nefast al lui Stalin si al uneltelor acestuia. In fapt, in Spania s-a testat pentru prima oara exportul stalinismului sub forma unei „democratii populare” in statu nascendi.
Concluzia lui Beevor merita citata: „Razboiul Civil spaniol a fost adeseori prezentat drept o ciocnire intre stanga si dreapta, insa aceasta este o simplificare distorsionanta. Doua alte axe de conflict au aparut atunci: centralismul statal impotriva independentei regionale si autoritarismul impotriva libertatii individuale. Fortele nationaliste de dreapta erau mult mai coerente, intrucat, cu minore exceptii, au combinat trei extreme coezive. Ele erau de dreapta, centraliste si autoritare in acelasi timp. Republica, pe de alta parte, a reprezentat un creuzet de incompatibilitati si suspiciuni mutuale cu centralistii si partizanii autoritarismului, in special comunistii, in conflict cu regionalistii si partizanii spiritului libertar.”
Tot Beevor, intr-un eseu in „Times Literary Supplement” din 11 martie 2005, noteaza: „Conflictul din Spania nu a fost niciodata o optiune intre democratia liberala si fascism... Au fost doar doua posibile deznodaminte: o dictatura stalinista care a izbutit sa-si zdrobeasca rivalii dinspre stanga ori regimul crud - reactionar, militarist si clerical cu superficialele sale vesminte fasciste pe care a reusit sa-l impuna victoria lui Franco. Strigatul libertatii, spre a nu mai vorbi despre jertfa participantilor, nu a fost niciodata tradat cu o asemenea lipsa de rusine. Adevarul a fost intr-adevar prima victima”.
Cat ii priveste pe cei numiti „voluntarii internationali ai libertatii”, cum i-a botezat propaganda stalinista pe membrii Brigazilor Internationale, literatura recenta ii permite istoricului britanic sa conchida ca „toti cei care s-au dus sa lupte de partea Republicii pentru cauza libertatii au fost total inselati (duped)”.
Intre istoricii preocupati de ce s-a intamplat in Spania il amintesc pe Florin Constantiniu, pentru care Stalin si oamenii sai nu doreau de fapt victoria stangii, intrucat ea ar fi creat un socialism „diferit - si eventual, concurent - celui din URSS si ar fi permis trotkistilor spanioli - puternici in Spania - sa joace un rol important in Republica victorioasa (...) Andres Nin, liderul trotkistilor spanioli, a fost asasinat de oamenii Moscovei” (v. „Lettre Internationale”, toamna 2006).
Nu este nevoie sa mergi mai departe de cartea lui Orwell „Omagiu Cataloniei” (Ed. Univers, 1997) pentru a sti ca „trotkismul” lui Andres Nin si al Partidului Muncitoresc al Unificarii Marxiste (POUM) era o nascocire a propagandei comuniste. La vremea respectiva, relatiile dintre Nin si Trotki erau practic inghetate. POUM a fost un partid al stangii antistaliniste, iar militantii sai au platit pentru acest lucru, fiind asasinati de politia secreta controlata de oamenii lui Stalin, intre care Erno Gero, cel care avea sa devina numarul doi in Ungaria lui Rakosi.
Trebuie recunoscut ca putini termeni se preteaza la atatea confuzii semantice precum cei de dreapta si de stanga. Propagandele totalitare au izbutit sa delapideze intregi registre valorice si sa-si anexeze aureole prin nimic justificate. Aceste precizari sunt cu atat mai necesare cu cat istoria veacului douazeci a fost desfigurata in functie de meschine interese partizane. In acest sens, Razboiul Civil din Spania, desfasurat intre 1936 si 1939, este poate exemplul cel mai frapant de siluire a adevarului istoric in numele perpetuarii unor mituri de mult sleite.
Legenda tinde astfel sa se substituie cunoasterii rationale a faptelor trecutului. Romantismele intarziate vin sa cautioneze penibile intreprinderi hagiografice. Extremismele deceniilor interbelice, rosii sau brune, isi intind tentaculele spre prezent, generand noi amagiri si intretinand, in chip artificial, vechi resentimente. Scria Orwell: „Unul din cele mai triste rezultate ale acestui razboi este ca m-a invatat ca presa de stanga e tot atat de mincinoasa si de necinstita ca si cea de dreapta”.
Recomandările noastre
