PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Procese

Sentință pentru soția unui senator PSD. A fost CONDAMNATĂ la trei ani și șase luni de ÎNCHISOARE cu EXECUTARE

Autor: Mihai Şoica | sâmbătă, 12 martie 2016 | 4 Comentarii | 2857 Vizualizari
Alexandru Cordoș, alături de soția sa
Mihaela Cordoș (foto), soția senatorului PSD de Cluj, Alexandru Cordoș a fost condamnată la trei ani și șase luni de închisoare după ce a luat mită de la 20 de persoane, diferite sume de bani, pentru a le angaja la Spitalul Clinic Județean Cluj.

Tribunalul Cluj s-a prononunțat vineri seara și a dispus condamnarea Mihaelei Cordoș, fost referent la Serviciul de Resurse Umane din cadrul Spitalului Clinic Județean Cluj, la trei ani și șase luni de închisoare, cu executare, fiind găsită vinovată pentru 20 de infracțiuni de luare de mită.

De altfel, judecătorii nici nu au avut ce să judece prea mult, deoarece la al doilea termen de judecat, Mihaela Cordoș a recunoscut toate acuzațiile și a solicitat judecarea dosarului în procedură simplificată. Acest lucru înseamnă că sentința inițială a fost redusă cu o treime. Dacă aplică regula de trei simple rezultă că pedeapsa la care s-a gândit judecătorul a fost de cinci ani de închisoare, cu executare, dar din cauza reducerii cu o treime a acestea, pedeapsa finalșă a fost de trei ani și șase luni.

A luat mită de la cine a vrut și nu a vrut

În dosarul în care Mihaela Cordoș, soția senatorului Cordoș, a fost trimisă în judecată pentru luare de mită, 20 de clujeni au fost condamnați la închisoare cu suspendare, după ce au recunoscut că au plătit diverse sume de bani pentru un post la Spitalul Județean

Mihaela Cordoș a fost arestată pentru luare de mită, la sfârșitul lunii aprilie 2015. Ea este acuzată că, în calitatea ei de angajat la Serviciul de Resurse Umane de la Spitalul Județean Cluj, a primit diferite sume de bani pentru a rezolva angajarea prin fraudă a unor persoane, pe diferite posturi scoase la concurs, marea majoritate fiind de asistenți medicali.


Tribunalul Cluj a pronunțat, în data de 31 iulie 2015, o sentință prin care a dispus condamnarea celor care au dat mită la diferite pedepse, cea mai des întâlnită fiind de doi ani de închisoare cu suspendare și confiscarea sumei. Fiecare dintre cele 20 de persoane condamnate au mai fost obligate să achite statului suma de 500 de lei ce reprezintă cheltuieli judiciare. În plus, asistentele medicale condamnate au fost obligată să lucreze 60 de zile, gratuit, la Asociaţia Filantropică Medical Creştină din Cluj Napoca.

Fostul autopsier, condamnat la doi ani

Primul pe lista condamnaților care și-au recunoscut vinovăția și a beneficiat de clemență este fostul autopsier Gheorghe Salanță. Acesta a primit doi ani de închisoare cu suspendare. Acesta a recunoscut că, i-a dat soției senatorului PSD suma de 10.000 de lei, pentru a-și putea angaja fiul, Sorin, tot ca autopsier la Spitalul Județean Cluj. La concurs, Mihaela Cordoș a rezolvat ca lucrarea lui Salanță să primească nota 6,21, dar la recorectarea făcută, în urma unei suspiciuni de fraudă, Sorin Salanță a primit nota 2,62. „Mihaela Cordoș mi-a spus că mă va ajuta contracost. Declar că, în total, i-am dat suma de 10.000 de lei, în patru tranșe”, a declarat fostul autopsier.


„Cred că-i o mare mincinoasă”

O altă femeie care a fost condamnată este Gabriela Barz. Aceasta a vrut să ajungă asistentă medicală și i-a dat lui Cordoș suma de 1.000 de euro. Acum, Gabriela Barz a fost condamnată la doi ani de închisoare cu suspendare. „Am întrebat-o pe Mihaela Cordoș dacă va fi concurs pentru locuri de asistente ... iar aceasta mi-a spus că dacă îi dau suma de 1.000 de euro s-ar putea rezolva un loc de muncă și pentru mine”, a declarat Simona Barz la DNA.

La un moment dat, Gabriela Barz se plângea unei prietene pentru că Mihaela Cordoș nu se ține de cuvânt.

Simona Barz: Eu cred că asta la care i-am dat banii, cred că-i o mare mincinoasă ...
Mari: De ce?
Barz: Dar mie să-mi deie banii înapoi, că pe mine ... m-am săturat amu, deja, de atâta minciună ... Crezi că numai de la mine o luat 1.000 de euro?

„Să mergem împreună după bani”

Alte două persoane care au avut ghinion de a apela la serviciile Mihaelei Cordoș, și acum au fost condamnate la doi ani de închisoare cu suspendare, sunt Emilia Suciu și Maria Chiș. Prima a dat 800 de euro pentru a se angaja ca asistentă medicală la Clinica de Neonatologie, în timp ce a doua a plătit suma de 10.000 de lei, urmând să mai achite alți 10.000 de lei în momentul în care se rezolva postul.

Cele două au rămas „cu ochii în soare” și cu milioane de promisiuni neonorate de Mihaela Cordoș. Într-o interceptare de la dosar, la un moment dat, cele două femei discutp cum să meargă la soția senatorului PSD, Alexandru Cordoș și să și ceară banii.

Suciu Emilia: Da tu, zi.
Lola – Maria Chiș: M-am întâlnit cu cineva astăzi.
Suciu: Da?
Lola: Și mi-o zis că o alta, o zis să nu afle ... să nu știe nimeni că de la mine, zice, de doi ani așteaptă și nimic ... și cu 1.500 dați ... eu nu mai, deci asta-i ultima, deci jur.
Suciu: Da, așa. Da, și la mine.
Lola: Mă jur, nu. Dar fi atent ... fi atent să nu meri singură, că amîndouă merem odată.
Suciu: Medem amândouă împreună?
Lola: Fii atentă, să numeri singură că-mi trebuie și mie banii, și ție.

„Când se mai coc prăjiturile alea”

În acest dosar, doar o singură persoană a reușit marea performanță de a obține o parte din bani înapoi. Maria Persida, condamnată la doi ani de închisoare cu suspendare, i-a dat Mihaelei Cordoș suma de 4.500 de lei, din care a recuperat doar 3.000 de lei. Senatorul Alexandru Cordoș, pus și el sub acuzare, în acest dosar, a fost cel care i-a restituit banii, femeii care se visa asistentă medicală. Maria Persida și-a primit banii înapoi, abia după ce soțul acesteia i-a trimis Mihaelei Cordoș următorul SMS: „Când se mai coc prăjiturile alea, că-s Paștile. Și, dacă nuuu, iese cu bubăă!!! Soțul lui Maria Duma. Petrică Duma”. Speriată de un posibil denunț, Mihaela Cordoș și-a sunat fiica pe care a rugat-o să îl sune pe Alexandru Cordoș pentru a-I cere bani.

Tag-uri: Alexandru Cordoș, Spitalul Clinic, Județean Cluj, Tribunalul Cluj, Mihaelei Cordoș, Resurse Umane, Spitalului Clinic, Mihaela Cordoș, Spitalul Județean, Filantropică Medical, Cluj Napoca, Gheorghe Salanță, Sorin Salanță, Gabriela Barz, Simona Barz, Emilia Suciu, Maria Chiș, Suciu Emilia, Maria Persida, Senatorul Alexandru, Maria Duma, Petrică Duma




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.