Separatiștii din estul Ucrainei nu renunță la referendumurile din Donețk și Luhansk, în ciuda apelului lansat de Putin

Separatiștii din estul Ucrainei nu renunță la referendumurile din Donețk și Luhansk, în ciuda apelului lansat de Putin

Militanţii separatişti proruşi din Doneţk, estul Ucrainei, au anunţat că au decis să nu amâne referendumul asupra independenţei, prevăzut să aibă loc duminică, 11 mai, după ce preşedintele rus Vladimir Putin lansase un apel în ajun la amânarea acestui plebiscit în scopul favorizării unui dialog între aceştia şi autorităţile de la Kiev pentru dezamorsarea crizei.

Militanţii proruşi au votat în unanimitate în cadrul aşa-numitor consilii populare în favoarea desfăşurării referendumului la 11 mai în estul Ucrainei, a anunţat liderul autoproclametei Republici Populare Doneţk, Denis Puşilin, citat de Interfax, preluată de Agerpres.

„Tocmai am votat în Consiliul Poporului. Data referendumului a fost aprobată 100%. Referendumul va avea loc la 11 mai”, a declarat acesta presei.

„Referendumul va avea loc la Slaviansk la 11 mai”, a declarat pentru AFP Stela Horoşeva, purtătoarea de cuvânt a autoproclamatului primar al acestui oraş, unul din fiefurile insurgenţilor proruşi din estul Ucrainei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Consiliul Poporului din Lugansk a luat o decizie similară astăzi, relatează şi agenţia de presă RIA Novosti.