Muzeul Municipiului Bucureşti găzduieşte, până pe 18 aprilie 2015, expoziţia în aer liber „Serbări pascale urbane...”. Sunt imagini de arhivă şi de colecţie, o expoziţie amplasată pe gardul muzeului.
Este o poveste despre cum sărbătoreau bucureştenii Învierea Domnului. Ori rămâneau acasă, în sânul familiei, ori ieşeau la iarbă verde, „însoţiţi de un taraf de lăutari în grădini sezoniere improvizate, pentru a petrece, a mânca şi a ciocni ouă roşii.”
Dar multe au dispărut. „În Bucureşti, astfel de grădini au fost numeroase în evul mediu până târziu în secolul al XIX-lea: grădina Bellu, devenită ulterior cimitirul de azi, grădina Belvedere, care începea pe Podul de Pământ - azi Calea Plevnei şi se întindea până în zona Gării de Nord de azi sau pe Dealul Spirii, unde se ţinea târg şi iarmaroc, ca să nu mai vorbim de vestitul târg al Moşilor, care începea în martie. Foarte gustată era şi grădina Heliad aflată în vecinătatea Târgului de Moşi, astăzi împrejurimile Halelor Obor. Grădina lui Heliad se întindea dincolo de târg iar pe întinderea ei se încropeau umbrare pentru cârciumi, pentru locuri de joc şi variate scamatorii. Grădina înconjura în interbelic ruinele casei unde Heliade Rădulescu îl găzduise pe Gheorghe Lazăr. Grădina lui Heliad dispare şi ea treptat în urma sistematizărilor care cuprind oraşul după 1930.”
Fiecare parte a oraşului avea bucuria ei. „Mai către est, la bariera estică oraşului numită şi Vergului, se afla grădina Ivaşcu unde se ciocneau ouă de Paşte, se mânca pastramă friptă la grătar şi se bea vin din oală nouă de pământ. Spaţiul ei „s-a nămolit în case şi străzi desfundate încă din anii primului război mondial.”
Ne puteți urmări și pe Google News
În perioada interbelică „Mai era păstrat obiceiul de a sărbători Paştele în grădina Cişmigiului invadată in toate zilele de sărbătoare de slujitorimea oraşului: menajere, slujnicuţe şi draguţii lor, orăşeni de mahala, ce petreceau până târziu în noapte şi lăsau în urma lor coji de ouă roşii şi mult gunoi menajer. Se făceau vizite iar naşul aduna în jurul său finii şi cumetrii până la al treilea rang. Petreceau adesea şi în grădina casei iar cadourile erau pentru toată lumea. De Paşte, tradiţia cerea să fi îmbrăcat cu haine noi pentru a intra curat sufletește şi trupeşte în noul an odată cu împlinirea primăverii prin sărbătoarea Pascală. Mai era apoi obiceiul, păstrat şi printre orăşenii de azi, ca să stingă orice supărare din jurul lor, mai ales copii încercau să-i îmbune pe părinţi pentru a ierta supărările vechiului an. Şi apoi, mai era uitata sărbătoare a bătutului halviţei. Aceasta se întâmpla de «Lăsata Secului» când se bătea halviţa, care atunci se făcea în casă. Era şi o mare bucurie pentru copii. Mergeau toţi finii la naşi cu tort, cu felurite daruri, iar naşul făcea masă mare. Pentru copii se atârna o bucată mare de halviţă cu sfoară de tocul uşii.”
O poveste despre lumea de altădată, care n-a fost spusă de cercetătorii de la Palatul Suţu.
Recomandările noastre
