Serghei Lavrov, despre SUBMARINUL misterios căutat în Suedia: Aar fi putut fi un BUȘTEAN

Serghei Lavrov, despre SUBMARINUL misterios căutat în Suedia: Aar fi putut fi un BUȘTEAN

Șeful diplomației ruse Serghei Lavrov a declarat sâmbătă că Suedia nu a contactat Rusia în cadrul căutării, ce a durat o săptămână, a unui submarin străin care ar fi ajuns în largul Stockholm. El nu a exclus posibilitatea ca obiectul misteriors să fi fost de fapt un "buștean".

Potrivit agenției RIA Novosti, citată de Agerpres, Serghei  Lavrov, care a vorbit în cadrul emisiunii "Vesti v Subbotu", a fost întrebat dacă Oslo a contactat Moscova prin canalele diplomatice tradiționale ca urmare a informațiilor inițiale, iar ministrul a răspuns negativ. De altfel el s-a declarat surprins de toată vâlva din presă cu privire la presupusul semnal de avarie pe care Suedia l-a interceptat în apele sale teritoriale.

"Speculațiile legate de existența unui submarin rusesc au venit din partea massmedia. Autoritățile suedeze nu au sprijinit niciodată în mod oficial această ipoteză", a punctat Lavrov. Întrebat al cui ar fi putut fi submarinul respectiv, șeful diplomației ruse a recunoscut că nu are "nicio idee".

"Am văzut materialele difuzate de televiziuni. Nu sunt sigur că arăta ca un submarin. Ar fi putut fi și un buștean plutitor... Iar noi am primit informații potrivit cărora un submarin olandez ar fi putut fi prin zonă la vremea respectivă, înainte de a se îndrepta spre un port estonian", a spus Lavrov. Forțele armatei suedeze au anunțat vineri suspendarea operațiunii de căutare în apele din jurul Stockholmului a unui eventual submarin "străin". Armata suedeză a declanșat la 17 octombrie o operațiune militară de amploare cu peste 200 de oameni, nave sub acoperire, dragoare de mine și elicoptere, care au patrulat o zonă din Marea Baltică de circa 50 km pătrați după ce un martor a relatat că a văzut un "obiect de fabricație umană" în apă, foarte probabil un submarin străin.

Ne puteți urmări și pe Google News

Rusia a dezmințit în weekend informațiile apărute în presa suedeză potrivit cărora forțele armate suedeze căutau un submarin rus avariat în largul Stockholmului.