PUBLICAȚIILE NOASTRE:

EVZ Special

Mărturisirile unui fost ministru de Interne. Traian Igaș: „Doi ș’un sfert se ocupă de can-can-uri, unde își bea ministrul cutare cafeaua și cu cine”

Autor: | | 12 Comentarii | 6875 Vizualizari
Ministrul Igaș spune că primarii șoferi au început să fi e amendați după ce a înființat Poliția Rurală, pe care alții au desființat-o din cauza politicii FOTO: NICU DÎRDÎIAC
„Cu regret” spune că „fratele” Cristian David a făcut angajări „ca maneliștii- fără număr, fără număr”, iar Mircea Dușa a fost un ministrul „de cârpă” care, la comandă politică, l-a făcut să ajungă singurul fost șef de la Interne căruia i s-a ridicat protecția.

A vrut să scape MAI de nepotism și toată lumea a dat examen

Pe fostul ministru de Interne din perioada 27 septembrie 2010 – 9 februarie 2012 l-am întâlnit în Parlament. În ziua în care a fost votată Strategia Națională de Apărare pentru perioada 2015 - 2019. Senatorul ne-a trimis un SMS prin care ne anunța de ce a întârziat: „Ajung imediat, dar aici se bat milițienii cu ceilalți! Scuze!”. A apărut apoi certându- se cu o doamnă senator, căreia îi spunea că el nu a fost securist precum soțul ei și că nu a turnat pe nimeni. Ea i-a amintit că și-a dat Bacalaureatul la 24 de ani.

A vrut să scape de „pile”

S-a descurcat mai greu cu liceul, însă a compensat, făcând trei facultăți. Talentat și la cântat, senatorul PDL Traian Igaș din comuna Pecica, județul Arad, a fost numit pe 27 septembrie 2010 în funcția de ministru al Administrației și Internelor în locul lui Vasile Blaga, care a demisionat după scandalul iscat de protestul polițiștilor.


„Dușa mi-a retras protecția de ministru. Aș vrea să îl văd pe el plecând pe bicicletă de la MAI. El a avut protecție și are și azi. Eu am luptat împotriva corupției!”


Igaş ne-a povestit cum, în timpul mandatului său, s-a zbătut să reformeze Ministerul de Interne. După mitingul politiștilor din 10 septembrie 2010, din fața Palatului Cotroceni - atunci când însuși Traian Băsescu a renunțat pentru o perioadă la serviciile polițistilor din coloana oficială- Igaș a început un întreg proces de „filtrare“ a oamenilor din subordine. Spunea că aproximativ 30.000 de oameni din MAI au intrat „pe pile“, iar in ultimii 13 ani au fost angajate 63.500 de persoane care nu au pregătire militară, 10.000 dintre aceștia urmând să plece.


FOTO: Între două voturi, senatorul Traian Igaș a povestit despre MAI FOTO: NICU DÎRDÎIAC



Cum a ajuns ministru

„Este foarte greu să fii ministru de Interne atunci când vrei să îți faci treaba, când ai reponsabilități pe care ți le asumi și pe care vrei să ți le duci la bun sfârșit. Din punctul ăsta de vedere, vă spun că eu nu am făcut nici un compromis ca ministru, nu am fost aservit nimănui și nimeni nu mi-a cerut acest lucru”, ne explică actualul senator. A fost sunat să vină la București într-o duminică, înainte de ziua sa de naștere: „Luni dimineață am venit la București și seara am depus jurământul. Am sunat-o pe soție să îi spun că m-au propus la Ministerul de Interne, iar ea m-a întrebat dacă eu sunt de acord. I-am răspuns că nu m-a întrebat nimeni asta”. Igaș consideră că a fost ales pentru că era lider de grup. Iar în primele zile după numire a aflat şi ce rol are Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI): „Serviciul Doi ş’un sfert se ocupă de can-can-uri, unde își bea ministrul cutare cafeaua şi cu cine. În afară de can-can-uri, nu aducea altceva. Pe mine nu mă interesau!. Eu am cerut protecţia poliţiştilor pe care ei trebuia să îi atenţioneaze când calcă strâmb”, spune Igaş.

„Am pus camere video la examene!”

„La Interne, dacă ai ureche muzicală, auzi toate «notele »!. Eu am ureche muzicală. Din păcate pentru ei, toți acei care au pus umărul la acele angajări au fost condamnați”, încearcă să glumească Igaș: „Au venit mulți la mine și spuneau că au vorbit cu... și apoi se uitau în sus, dar eu le explicam că știu ce am de făcut. Lucrurile astea au deranjat mult în zona politică”. În biroul de la Interne au venit „oameni din toate zonele”, ca să obțină derogări. Le-am spus nu, pentru că, dacă deschid cutia Pandorei, nu o mai pot opri. Nu am acceptat nici un fel de compromis! Pot spune că, în 2011 și 2012, în Academia de Poliție măcar 99% s-a intrat corect pentru că am introdus camerele video. Din echipa de evaluare au făcut parte ofițeri ai Corpului de Control, de la serviciile de informații ala MAI. Din această cauză nimeni nu a putut să se miște”, crede Igaș.

Au mințit în numele ministrului

Primul examen pe care l-au avut chestorii din MAI a fost la două săptămâni de la numire. „Au stat, «m-au adulmecat», au văzut că sunt o fire de ardelean și au spus: «Este momentul să ne facem noi de cap!». Și au făcut primele patru angajări ilegale- vorbim despre secretarul general Cristian Baci, care avea drept de semnătură în locul ministrului, de directorul Direcției Resurse Umane, directorul Direcției Juridice, directorul Direcției Financiare, împreună cu șefii de arme de la ISU și Jandarmerie. Au făcut niște angajări prin Jandarmerie, spunându-le șefilor de arme că sunt într-un acord cu ministrul, lucru neadevărat. Am trimis Corpul de Control la verificări!”, subliniază el.

„Știrile începeau și se terminau cu mine! Dar nu am fost un ministru de cârpă!”

Traian Igaș spune că începea munca la ora 8.00 și că pleca la 22.00. „Știrile începeau și se terminau cu mine. Dar nu am fost un ministru de cârpă!”, este convins senatorul. În mandatul său, Direcția Generală Anticorupție (DGA) a continuat acțiunile în vămile de Vest și s-a înființat Poliția Rurală.


FOTO „Copilul răsfățat al presei”, spune Traian Igaș despre perioada în care știrile începeau și se terminau cu el FOTO: EVZ


„România era singurul stat în care erau posturi de poliție doar cu un șef de post. Apoi au fost arondate mai multe localități cu o echipă mobilă. Din punctul meu de vedere, au fost eficiente. Dar, la noi, cine vine după tine are obiceiul de a schimba totul. Și, pentru că era o presiune din partea politică, în special, să se reînființeze posturile de poliție, s-au reînființat pe jumătate, urmând ca jumătate din Poliția Rurală să funcționeze. Au făcut o struțo-cămilă”, e supărat Igaș: „Până să apară Poliția Rurală, infractorii își făceau de cap când polițiștii dormeau sau erau la cârciumă, iar primarii băuți la volan nu erau amendați”.

„Fratele”David a venit cu o rugăminte

Traian Igaș este convins că poți să conduci fără să servești un grup de interese. A fost de bună-credință, nu a avut polițe de plătit. „Nu mi-am bătut joc de sistem, chiar dacă pentru mulți apar la capitolul «singurul ministru care a disponibilizat oameni». Dar 95% dintre cei plecați nu erau pregătiți. În 2007 și 2008 s-au făcut angajări fără raționament, ușile au fost deschise pentru toate rudele și pilele. Cristian David a făcut o greșeală majoră atunci”, dă din casă Igaș. Despre David mai spune că a făcut angajări „ca maneliștii – fără număr, fără număr... și constatăm ulterior că avea și alte preocupări de natură financiară... Mai știu de la aghiotanți, care au fost și ai lui, ca și șoferii, că îi chema de la ora 07.00 ca să îl ia de acasă, iar el cobora din apartament după ora prânzului. Avea întâlniri importante la care fie nu venea, fie întârzia. L-am primit cu mare drag și mi-a cerut să fac investiții la bazinul de la clubul Dinamo. Am făcut. Cristian David a făcut polo, dar în mandatul său nu a găsit nici un bănuț să rezolve problemele Clubului Dinamo, mai ales că a fost sportiv. A venit Igaș de la Arad și s-au rezolvat multe!”, se laudă fostul ministru.

„Sindicaliștii au înțeles abia acum că eram de bună-credință!”

Când a propus examinarea tuturor angajaților pentru a putea rămâne pe funcții, s-a lăsat cu proteste la Palatul Cotroceni. Unii polițiști și-au aruncat caschetele, gest „taxat” de fostul președinte Traian Băsescu. El a renunțat atunci la coloana oficială. „Sunt oameni, chiar și sindicaliști, care mă huiduiau, iar acum spun că s-ar bucura să mă întorc. Au înțeles abia acum că eram de bună-credință. Și asta mă bucură. Dar, dacă ar trebui să aleg între rațiune și provocare, aș alege rațiunea. Nu m-aș întoarce! Pentru mine a fost o perioadă grea. Eu nu știu să fac bani din politică!”, a mai declarat Traian Igaș, supărat fiind că a fost criticat prea dur când a rostit „regionalismul „branconaj”. Dar are explicații: „ Se folosește în Banat de la cel mai mic, la cel mai mare. Mulți nu l-au înțeles. Sau nu au vrut!”.


FOTO: Traian Băsescu, la bilanțul Ministerului de Interne. Președintele a renunțat la coloana oficială, după un miting al polițiștilor FOTO: EVZ



 

 

Tag-uri: traian igas, cristian david, mircea dusa, mai, pdl, vasile blaga, arad, comuna pecica, traian basescu, bucursti, ministerul de interne, directia generala de informatii, directia generala de informatii si protectie interna, dipi, cristian baci, dga, directia generala anticoruptie, politia rurala, palatul cotroceni, banat
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Mărturisirile unui fost ministru de Interne. Traian Igaș: „Doi ș’un sfert se ocupă de can-can-uri, unde își bea ministrul cutare cafeaua și cu cine”.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

WOWbiz

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii