PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Politica

Sesizarea în cazul dezincriminării conflictului de interese, amânată de CCR pentru 4 octombrie

Autor: | | 0 Comentarii | 40 Vizualizari
Curtea Constitutionala
Curtea Constituţională a României (CCR) a amânat, joi, pentru 4 octombrie sesizarea mai multor deputaţi privind dispoziţiile legii pentru interpretarea articolului referitor la dezincriminarea conflictului de interese în cazul parlamentarilor care şi-au angajat rudele la birourile parlamentare până în anul 2013.

"Am decis reluarea dezbaterilor pe 4 octombrie, pentru continuarea verificărilor, mai ales că, între timp, s-a făcut un referat suplimentar şi s-au primit nişte documente de la Agenţia Naţională de Integritate, acum două zile", a declarat joi preşedintele CCR, Valer Dorneanu.

El a explicat că judecătorii CCR au solicitat date suplimentare de la ANI şi pentru examinarea acestor documente, precum şi a problemelor foarte complexe pe care le presupune această lege, s-a dispus reluarea dezbaterilor pe 4 octombrie.

"Alte decizii de admitere în cauzele aflate astăzi pe rol nu am luat, au fost toate respinse", a mai spus Dorneanu.

Sesizarea a mai fost discutată de CCR pe 14 septembrie, însă judecătorii au decis să amâne o decizie.

Potrivit expunerii de motive a iniţiatorilor, această lege are rolul de a lămuri "confuziile" privind data intrării în vigoare a dispoziţiilor art. 38 alin. (11) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, respectiv data de la care produc efecte juridice.


Parlamentarii care au semnat sesizarea către CCR consideră neconstituţionale prevederile actului normativ, deoarece adoptarea acestei legi de interpretare ar putea conduce la un conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care "asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale", conform art. 18 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, republicată, privind organizarea judiciară.

Deputaţii arată că acest proiect de lege are efecte retroactive. Se încalcă astfel, susţin ei, principiul neretroactivităţii legii, consacrat de prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţia României.

În opinia acestora, legea "asigură o clauză de impunitate retroactivă fiind o 'subtilă dezincriminare retroactivă, o veritabilă amnistie' pentru parlamentarii care au angajat rude înainte de data la care a intrat în vigoare această interdicţie (...), aceştia nemaiputând fi traşi la răspundere juridică penală şi civilă".


"Trebuie menţionat că infracţiunea de 'conflict de interese' prevăzută de art. 301 Cod penal nu este aplicabilă unor fapte în care există o vinovăţie, o încălcare a legii, ci se adresează acelor 'zone gri' în care se incriminează posibilitatea ca funcţionarul public să acţioneze fiindu-i afectată imparţialitatea de un interes personal", se mai arată în explicaţiile deputaţilor.

Parlamentul a adoptat recent o propunere legislativă prin care senatorii şi deputaţii care şi-au angajat rudele la birourile parlamentare până în anul 2013 să nu poată fi urmăriţi de Agenţia Naţională de Integritate. Propunerea legislativă precizează că dispoziţiile din Statutul deputaţilor şi senatorilor potrivit cărora parlamentarii nu-şi pot angaja rudele la birourile parlamentare nu se vor aplica retroactiv şi nu vor produce efecte juridice pentru faptele săvârşite înainte de intrarea în vigoare a acestor dispoziţii, adică înainte de 21 august 2013.

Tag-uri: ccr, conflict de interese
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Sesizarea în cazul dezincriminării conflictului de interese, amânată de CCR pentru 4 octombrie.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii