Sfâşiată de maidanezi pe pământul nimănui

Sfâşiată de maidanezi pe pământul nimănui

O fetiţă de 6 ani a murit muşcată de câinii aciuaţi pe un teren aflat în litigiu între Primăria Constanţa şi Primăria Agigea. Cazul este cercetat de poliţiştii Secţiei 5 Constanţa, dar dosarul va fi închis repede. Părinţii nu au împotriva cui să se îndrepte, sunt prea săraci, ba chiar ar putea primi o amendă pentru că nu şi-au supravegheat copilul!

Micuţa Valentina era singurul copil al familiei Ţigănuş, care locuia într-o baracă la marginea oraşului, în apropierea porţii 9 a Portului Constanţa. Copilul obişnuia să se joace singur în faţa casei.

„La ora 5.00 se juca aici, iar la 6.00 am zis să o aduc în casă. Am căutat- o, dar nu am găsit-o. Am umblat după ea, am alertat vecinii, nu ştiu cum a dispărut, numai aici, în faţa casei, stătea“, povesteşte mama, Alina Ţigănuş, frângându-şi mâinile de durere. O vecină care are doi copii plânge impresionată de drama familiei Ţigănuş: „Noi o căutam într-o parte, şi dânsa în altă parte. Neam gândit că poate o fi adormit pe undeva, o fi fost obosită. Până la urmă am sfătuit-o pe mamă să anunţe poliţia“.

Poliţiştii au fost chemaţi la ora 22.00. Criminaliştii constănţeni au găsit fetiţa după o jumătate de oră. Cadavrul zăcea la 200 de metri de casă, pe marginea unui teren arabil, într-o vale. Corpul fetiţei era pe jumătate sfâşiat, scalpul - smuls, iar în jur o baltă de sânge. La câţiva paşi de cadavru, în iarbă, poliţiştii au descoperit o sacoşă şi câteva jucării de-ale micuţei.

Ne puteți urmări și pe Google News

„În afară de urme de muşcături, nu are urme de violenţă, e posibil să fie de la animale“, ne-a declarat subcomisarul Gelu Savin. Câmpul din apropierea barăcii aflate la doi paşi de ecluza Agigea este plin de câini fără stăpân, spun oamenii care locuiesc în preajmă. Ei susţin că ştiu să se apere în faţa unui câine flămând, dar copiii se sperie, o rup la fugă şi devin victime sigură. „S-o fi împiedicat şi astfel a fost înşfăcată de animalele flămânde“, crede subinspectorul Radu Croitoru, purtător de cuvânt al IPJ Constanţa. Părinţii, traşi la răspundere? Cadavrul fetiţei a fost transportat la morga cimitirului central din Constanţa, unde, ieri-dimineaţă, medicii legişti au efectuat necropsia. Temerile poliţiştilor s-au adeverit. Potrivit certificatului medico-legal, „moartea a fost cauzată de o anemie acută gravă, consecinţă a unei hemoragii extrem de grave provocate de leziunile ce ar fi putut fi produse prin sfâşiere, muşcătură de animale, probabil de câini, având legătură cu decesul minorei“.

Cazul este cercetat de poliţiştii Secţiei 5 Constanţa, dar dosarul va fi închis repede. Părinţii nu au împotriva cui să se îndrepte, sunt prea săraci, ba chiar ar putea primi o amendă pentru că nu şi-au supravegheat copilul! „Dacă prindem câinii, îi băgăm în comisie“ Adrian Mănăstireanu, de la „Biobaza câinilor fără stăpân“ - firma contactată de Primăria Constanţa pentru a rezolva problema maidanezilor de pe străzile oraşului -, spune că „haita ucigaşă“ era în „curtea nimănui“.

„Am fost acolo şi ăla e un câmp, lângă fostul sanatoriu de la Agigea. Da’ toată lumea se pricepe la arătat cu degetul şi aruncat pietre“, spune Mănăstireanu. Cu toate acestea, întrebat ce va face în aceste condiţii, reprezentantul de la Biobază spune că, „dacă îi prindem noi, îi băgăm în comisie, şi după aia vom vedea ce facem cu ei, vă daţi seama!“. DISPUTĂ „Statutul juridic al zonei nu e clarificat“ În Constanţa sunt înregistraţi aproape 20.000 de câini fără stăpân. Primăria oraşului va iniţia o nouă lege, prin care cei care adoptă un maidanez vor plăti o taxă anuală de 5 euro dacă animalul este sterilizat, iar dacă refuză sterilizarea - vor plăti 500 euro. Până atunci, hingherii constănţeni încearcă în zadar să ridice câinii de pe stradă. De cele mai multe ori, ei sunt atacaţi cu pietre şi bâte de către localnici.

În plus, zona unde s-a întâmplat tragedia este în litigiu. Terenul este revendicat în instanţă atât de Primăria Constanţa, cât şi de Primăria Agigea. Prefectul judeţului Constanţa, Dănuţ Culeţu, susţine că dacă ar fi în locul părinţilor Valentinei ar da imediat în judecată primăria, care avea sarcina să adune câinii maidanezi.

„I-aş acuza public pe edili, pe care îi consider principalii vinovaţi de moartea copilului. Din păcate, deocamdată, terenul pe care s-a întâmplat nenorocirea este disputat de două primării“. Şeful Secţiei 5 Poliţie, comisarul-şef Aurelian Ispir, spune că maidanezii care se adună în acea zonă vin din Portul Constanţa, unde îşi găsesc hrană în depozitele de gunoaie. „Nu ştiu împotriva cui ar putea să se îndrepte părinţii micuţei. Acolo e pământul nimănui, fiindcă statutul juridic al zonei nu este clarificat. Dar de vină este primăria, care o fi aia, şi care ar trebui dată în judecată“, ne-a declarat Ispir.

 CERCETĂRI. Criminaliştii constănţeni au avut o misiune ingrată