Sfatul psihologului: Cum îți alegi facultatea? | Admitere 2016

Sfatul psihologului: Cum îți alegi facultatea? | Admitere 2016

Este una dintre cele mai importante alegeri din viață: ce facultate trebuie sau poate să urmeze un tânăr absolvent de liceu. Nu este o alegere simplă și nu se face peste noapte, ne atrage atenția psihologul Andrei Tudor Chiriac.

 

„Alegerea urmării unei anumite facultăţi este o decizie care, de fapt, ar trebui să fie luată cu mult timp înainte... undeva la finalul ciclului gimnazial. Atunci părintele ar trebui să aibe deja o idee despre aptitudinile copilului. Se descurcă sau nu la matematică, poate este mai bun la limbi străine sau orice ramură a filologiei”.

Cum ar trebui să-şi dea seama? „Simplu... după note, după interesul exprimat de copil, după doleanţele exprimate explicit ale acestuia. Odată ajuns în ciclul liceal, în cel târziu primii doi ani, se confirmă sau nu dacă alegerea a fost una corectă. Dacă nu a fost una corectă se schimbă profilul şi toată lumea este fericită”, spune psihologul.

Ne puteți urmări și pe Google News

Până la finalul liceului tânărul ar trebui să fi putut şi să aibă ocazia să înţeleagă diverse tipuri de meserii din aria de opţiuni oferite de profilul liceului - să poată fi capabil măcar la nivel ideal să răspundă la întrebarea: „Ce vrei să te faci când ai să fii mare?”

Curaj și pasiune

„În anii liceului, copiii ar trebui să fie împinşi de la spate să fie curioşi, să întrebe, să fie voluntari, să citească, să se intereseze, să facă diverse cursuri, astfel încât până la finalul liceului măcar să aibe o vagă orientare în spaţiu. La momentul alegerii facultăţii răspunsul ar trebui să fie unul cumpănit de tânăr şi ales cu curaj, pe măsură pasiunilor şi dorinţelor sale”.

Există și situații când alegerea nu a fost chiar corectă. „Dacă tânărul este admis la facultatea pe care el a aleso, dar se dovedeşte în primul an că nu este o alegere tocmai fericită şi există un temei de a schimba facultatea, atunci recomand ca acest lucru să aibe loc, chiar dacă un an de studiu este «pierdut»”, recomandă psihologul. Pentru că, altfel, performanțele nu vor fi cele scontate.

Nevoia de suport

Așadar, alegerile trebuie să fie fie luate „în cunoştinţă de cauză, cu o pregătire timpurie, acompaniate de flexibilitate şi de suportul şi susţinerea celor din jur (părinte, fraţi, surori şi alte cunoştinţe.)”

Unii tineri sau părinții lor se gândesc că, indiferent de aptitudinile copilului, trebhjie să urmeze studii care îi vor aduce, ai târziu, bani. „Un tânăr care alege o specializare cât de puţin bănoasă, dacă face alegerea conştient de ceea ce vrea, investeşte pasiune şi dedicaţie,va avea şanse mult mai mari să aibe o toleranţă mai mare la frustrările oferite de clădirea unei cariere şi aceasta să fie încununată cu succes decât un tânăr care urmăreşte doar venitul financiar. Cel din urmă va fi predispus să abandoneze, deoarece a face ceva ce nu-ţi place doar de dragul banilor nu este fiabil şi eficient”. Pe scurt, spune specialistul, nu banii trebuie să fie obiectul alegerii!

Rolul părinților

Părinţii au un rol esențial în această alegere! „Rolul lor este de suport în realizarea unei alegeri logice şi coerente. Rolul lor este de susţinere. Lipsa de experienţă de viaţă a tânărului ar trebui compensată de resursele de informaţie pe care părinţii le pot pune în joc. Spre exemplu: a-i descrie ce presupune agerea respectivă, a pune tânărul în contact cu o persoană care lucrează în domeniul dorit de tânăr, ghidarea către surse de informaţie”, adaugă psiholog Andrei Tudor Chiriac.

Studiez în țară sau peste hotare? Este și aceasta o alegere greu de făcut. „Nu toţi tinerii au puterea de a pleca peste hotare. Nu toţi tinerii au puterea psihologică, afectivă de a pleca atât de departe. Aici se adaugă inclusiv puterea financiară. Altfel, această opţiune este una strict la nivelul elevului”.