PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Panorama

Şi-a ÎMPUŞCAT mortal profesoara, în timpul orei de germană. Elevul a predat singur pistolul poliţiştilor

Autor: | | 2 Comentarii | 1151 Vizualizari
Elevul le-a dat pistolul poliţiştilor
O profesoară dintr-o şcoală din Estonia a fost împuşcată mortal luni de un elev de 15 ani, în timpul orei de germană.

Incidentul s-a petrecut în oraşul Viljandi. Ene Sarap, în vârstă de 56 de ani, era cunoscută în Estonia drept un cadru didactic de renume, notează AFP.

Adolescentul "a tras în timpul orei şi profesoara a fost rănită mortal. Elevul de 15 ani a fost reţinut de poliţie. Nu există nicio altă victimă", a declarat purtătoarea de cuvânt a poliţiei, Kristina Kostina.

La venirea poliţiştilor, băiatul n-a opus rezistenţă. El le-a dat acestora pistolul, despre care nu se ştie de unde provine. De asemenea, mobilul acţiunii este pentru moment necunoscut, a adăugat purtătoarea de cuvânt.

Potrivit oamenilor legii, la momentul producerii dramei, patru-cinci elevi se aflau în clasă. Poliţia i-a reţinut apoi în perimetrul şcolii pe toţi ceilalţi elevi în căutarea unor eventuali alţi atacatori sau victime, mai precizează France Presse, citată de Agerpres.

 

 

 

 


Tag-uri: elev, profesoara, impuscat, victima, estonia, Kristina Kostina, scoala, germana
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Şi-a ÎMPUŞCAT mortal profesoara, în timpul orei de germană. Elevul a predat singur pistolul poliţiştilor.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii