Drumurile mătăsii reprezentau o rețea de căi ce legau civilizațiile din Asia, subcontinentul indian, Asia Centrală, Asia de Vest și Orientul Apropiat.
În timp ce unele rute erau folosite de milenii, în secolul al II-lea î. Hr. volumul de schimburi a crescut substanțial. Căile deserveau în principal transportul de materii prime, hrană și bunuri de lux. Unele zone dețineau monopol în anumite transferuri, cum era cazul Chinei, care aproviziona Asia Centrală, subcontinentul indian, Asia de Vest și zona Mediteranei cu mătase.
Coridorul Tian-shan a început să se extindă între imperiile chineze și romane și a atins apogeul între secolele al VI-lea și al XIV-lea. Comisia de evaluare UNESCO a evidențiat că extremele geografice atinse de aceste rute ilustrează provocările acestei lungi căi comerciale: de la 154 de metri sub nivelul mării până la o altitudine de 7.400 metri, rutele traversau râuri și fluvii, lacuri alpine, platouri, deșerturi, munți acoperiți de zăpadă și preerii. Schimbările de relief însemnau și variații climatice, de la secetă extremă până la umiditate crescută.
Construite în peşteri
Ne puteți urmări și pe Google News
Conform documentelor UNESCO, coridorul Tian-shan se îndrepta spre vest, traversând munții Qin și Qilian și pasul Yumen din Dunhuang. Din Loulan, rutele continuau de-a lungul versanților de nord și sud ale muntelui Tian-shan pentru a ajunge pe văile Ili, Chuy și Talas din regiunea Zhetysu, Asia Centrală (în Kazahstanul de astăzi). Astfel, coridorul facilita legătura dintre două din cele mai importante puteri care coordonau comerțul pe Drumul Mătăsii.
Pagodele budiste și templele ample construite în peșteri, regăsite din Kucha (în prezent, județul Kuqa din Regiunea Autonomă Uigură Xinjiang), în vest, până în Luoyong, în est, reprezintă dovezi ale răspândirii budismului din India prin Karakorum. Alte lăcașuri de cult evocă existența mai multor religii, precum și a mai multor grupuri etnice de-a lungul coridorului, cum ar fi zoroastrismul, principala religie a unui popor din regiunea Zhetysu, maniheism în văile Chuy, Talas, în Qocho și Luoyong, creștinismul Nestorian în orașul Qocho, în jurul regiunilor Xinjiang și Chang'an și islamul în Burana.
Coridorul Tian-shan este un exemplu remarcabil în istoria universală pentru modul în care un canal dinamic de legătură, de-a lungul continentului euroasiatic, a realizat cel mai amplu și durabil interschimb între civilizații și culturi. În plus, evidențiază influența vizibilă a budismului în China antică, care a exercitat un impact semnificativ asupra culturilor din Asia de Est. Multe dintre orașele și metropolele situate de-a lungul coridorului reflectă impactul ideilor care au circulat pe aceste rute în domenii precum valorificarea energiei hidrologice, arhitectura și planificarea urbană, după cum relevă şi UNESCO.
Pentru a coordona
În august 2006, UNESCO și Administrația patrimoniului cultural a Republicii Populare Chineze au organizat o conferință la Turpan, Xinjiang, pentru a coordona înscrierea obiectivelor din Drumul mătăsii în lista patrimoniului mondial. În cadrul evenimentului, China și cinci republici din Asia Centrală (Kazahstan, Kîrgîzstan, Tadjikistan, Uzbekistan și Turkmenistan) au convenit să depună o aplicație comună în 2010. Obiectivul care include rețeaua de rute din coridorul Chang'an-Tianshan a fost inclus în patrimonial mondial cultural în 2014 și cuprinde 33 de situri din China, Kazakhstan și Kîrgîzstan. Între acestea se numără orașe de reședință, edificii din timpul mai multor imperii și regate, așezări comerciale, rute istorice, trecători montane, faruri și turnuri, segmente din Marele Zid chinezesc, fortificații, cripte și clădiri religioase, potrivit site-ului UNESCO.
Coridorul Chang'an-Tianshan, care trecea prin Chang'an (Luoyang) — capitala centrală din timpul dinastiilor Han (206 î. Hr. — 220) și Tang (618-907), a prins contur între secolele al II-lea î.Hr. și I și a fost utilizat până în secolul al XVI-lea. Calea a unit numeroase civilizații și a facilitat schimburi în activitățile comerciale, credințele religioase, știință, tehnică, practici culturale și artă, notează sursa citată.
Recomandările noastre
