PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Tenis

PERFORMANȚĂ. Simona Halep și Irina Begu s-au calificat în „optimile” de la Roland Garros. VIITOARELE ADVERSARE ale româncelor

Autor: | | 0 Comentarii | 2964 Vizualizari
Simona Halep (locul 6 WTA) și Irina Begu (28 WTA) sunt singurele reprezentante ale României rămase în competiția de Grand Slam de la Paris, iar astăzi au reușit să se califice în „optimi”.

Mai întâi, Simona Halep a ieșit cu fruntea sus din jocul din turul 3, disputat în compania niponei Naomi Osaka (101 WTA), scor 4-6, 6-2, 6-3.

Constănțeanca a suferit serios în primul set, pe care japoneza în vârstă de 18 ani l-a adjudecat ulterior. Jocul Simonei nu s-a legat așasa cum a făcut în partidele precedente și părea că va ceda în partida de astăzi. Însă, în actul secund Osaka a cedat categoric, fapt ce i-a permis lui Halep să egaleze situația la seturi. În decisiv, românca nu i-a mai dat nicio șansă jucătoarei japoneze să revină, și astfel Simona se califică pentru a doua oară în carieră, în optimile de finală ale French Open, după victoria în fața lui Naomi Osaka, scor 4-6, 6-2, 6-3. 

În „optimi”, Halep va evolua cu jucătoarea australiană Samantha Stosur (32 de ani, locul 24 WTA), care a trecut în turul 3 de cehoaica Lucie Safarova (favorită 11 la French Open), în trei seturi, 6-3, 6-7, 7-5.

Irina Begu a reușit, în premieră, să acceadă în „optimile” de la Roland Garros. Rezultatul româncei nu este unul surprinzător, după ce a uimit cu jocul ei în competițiile precedente desfășurate pe zgură. Astăzi, românca de 25 de ani a dispus în turul al treilea de germanca Annika Beck, cu scorul de 6-4, 2-6, 6-1.

Mai departe, în „optimi”, Begu, cap de serie 25, o va înfrunta pe americanca Shelby Rogers (108 WTA). Sportiva din SUA a învins-o, în turul al treilea, pe favorita 10 de la Paris, Petra Kvitova, cu 6-0, 6-7, 6-0.

 


Tag-uri: Simona Halep, Irina Begu, Roland Garros, French Open, tenis, WTA
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului PERFORMANȚĂ. Simona Halep și Irina Begu s-au calificat în „optimile” de la Roland Garros. VIITOARELE ADVERSARE ale româncelor.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

WOWbiz

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii