PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Fapt divers

Singurul REVELION în AER LIBER din Bucureşti! Parcul IOR va fi gazdă

Autor: | | 0 Comentarii | 5035 Vizualizari
Parcul IOR
Primăria Sectorului 3 organizează, sub genericul „Noaptea albă a dorințelor”, singurul Revelion 2016 în aer liber din Capitală. Bucureștenii sunt așteptați pe 31 decembrie, de la ora 19.30, în Parcul Titan, la un spectacol de muzică, lumină și culoare.

Ca în fiecare an, Revelionul organizat de Primăria Sectorului 3 este unul tematic, anul acesta desfăşurându-se sub impactul dorinţelor. Deoarece în noaptea dintre ani dorinţele se împlinesc, Primăria Sectorului 3 şi-a propus să dea viaţă dorinţelor bucureştenilor printr-un film care va rula toată noaptea pe ecrane. După cum s-au obişnuit, bucureştenii vor avea parte de un Revelion care îi va purta prin cele mai diverse genuri muzicale, de-a lungul unui spectacol completat de efecte tehnice, scenotehnice, lumini senzaţionale şi lasere.

Concertele vor începe la ora 19.30 cu Ansamblul Rapsodia Carpaţilor şi vor continua cu Silviu Biriş şi Taraful Bucureşti, condus de Marian Mirea, Ducu Bertzi & friends (Constantin Neculae, Tavi Iacob, Irina Furdui), Proconsul, Andra, Grasu XXL, Robin & the Backstebbers, Hara, ROA, Zoli Toth Project şi Fly Project.

Accesul publicului la acest eveniment este gratuit.


Tag-uri: Primăria Sectorului, Ansamblul Rapsodia, Silviu Biri, Taraful Bucure, Marian Mirea, Ducu Bertzi, Constantin Neculae, Tavi Iacob, Irina Furdui, Zoli Toth, Fly Project, revelion 2016, revelion IOR, revelion PARC IOR
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Singurul REVELION în AER LIBER din Bucureşti! Parcul IOR va fi gazdă.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

WOWbiz

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi