Sinucidere misterioasă la Constanţa. Un consilier judeţean s-a aruncat de pe un bloc în construcţie

Sinucidere misterioasă la Constanţa. Un consilier judeţean s-a aruncat de pe un bloc în construcţie

Fostul director al Administraţiei Pieţelor din Constanţa, consilierul judeţean PSD Nicolae Fronescu, şi-a luat viaţa aruncându-se de la etajul 10 al unui bloc în construcţie. În cădere, corpul s-a blocat într-un copac, cadavrul fiind ridicat, ulterior, de o echipă de intervenţie a ISU Dobrogea

Incidentul avut loc în jurul prânzului când s-a crezut, iniţial, că este vorba de un accident de muncă. Blocul fiind în apropierea Regiei de Transport în Comun Constanţa, cadavrul a fost recunoscut de angajaţiei Regie, consilierul judeţean fiind preşedintele Consiliului de Administraţie al RATC. Din cercetările efectuate de criminalişti şi reprezentanţii ITM  a reieşit însă că bărbatul urcase în bloc cerându-i reprezentantului firmei constructoare să vadă un apartament la etajul 10. Din motive necunoscute, Nicolae Fronescu, s-a aruncat, pur şi simplu de pe balcon în gol, căzând într-un copac.

Nicolae Fronescu avea 48 de ani şi era consilier judeţean PSD la al doilea mandat. Reprezentanţii CJ Constanţa sunt în stare de şoc, nimeni nu-şi explică de ce s-a sinucis. Absolvent al Universităţii Maritime Constanţa, coleg de grupă cu Nicuşor Constantinescu, Nicolae Stelian Fronescu era căsătorit şi avea un fiu de 17 ani, căruia, ieri, îi sărbătoriseră ziua de naştere în Mamaia. În luna februarie, consilierul judeţean îşi dăduse demisia din funcţia de director al Administraţiei Pieţelor Constanţa, fără a da explicaţii. Ar fi vrut să renunţe şi la mandatul de consilier judeţean însă a fost convins de colegii de partid să râmână până la alegerile locale de la anul.

 

Ne puteți urmări și pe Google News