Pe fundal, magistral, Tommy Emmanuel cântă la chitară ”Somewhere, over the rainbow”. Septembrie se stinge molcom, în timp ce mintea își caută granițele necesare scrisului despre crima-suicid comisă de George Dumitru săptămâna aceasta, în care – pe lângă făptaș – au murit alte cinci persoane.

E nevoie de granițe. Fără ele, sufletul omului e predispus la patimă și părtinire. La scurt timp după eveniment Daniel Vasile, un eminent psiholog, șeful catedrei de la Universitatea Babeș-Bolyai, este citat în presă spunând că în toată cariera lui nu a mai auzit de un astfel de caz. Ciudată memorie...

La începutul lui 2012 un bărbat s-a înecat, și pe el și pe copiii lui, în lacul Tarnița, la nici 30 de kilometri de Cluj. În martie al aceluiași an, George Vlădan, un polițist, și-a împușcat soția și alte opt persoane în coaforul de la Perla – din București – și-apoi s-a sinucis. Iar, la sfârșitul lui 2013, în Mioveni, procurorii s-au găsit în situația de-a presupune din nou o cupletă crimă-sinucidere după ce o tânără de 17 ani a fost adusă la spital în stop cardio-respirator și n-a mai putut fi resuscitată. Mama vitregă a adolescentei, la rândul ei grav rănită, a fost adusă la scurt timp la Spitalul Județean Argeș. Oamenii legii presupuneau, la vremea respectivă, că nu e exclus ca aceasta să o fi asfixiat pe victimă și-apoi să fi încercat să se omoare.

Bărbații sunt predispuși la sinucidere-crimă!

Firul nevăzut care leagă violența hetero-îndreptată de cea auto-provocată e boala psihică. Ea nu este doar presupusă. A fost demonstrată prin analize, și meta-analize de specialitate. Crima cuplată cu suicid, într-o recenzie a tuturor lucrărilor din domeniu făcută de Scott Eliason în Jurnalul American de Psihiatrie și Drept, este totuși un fenomen foarte rar. Dacă rata medie a sinuciderilor este – spre exemplu – undeva la un 14 – 15 cazuri la suta de mii de locuitori, numărul de situații în care autoliza e dublată de omor e cifrată, în statistici, la aproximativ 0.2 – 0.3 la suta de mii de locuitori. Adică de aproape 75 de ori mai rar.

Dar profilul evenimentul e ciudat omogen. Scria Eliason – care la vremea articolului (n.r. – în 2009) era „fellow” în psihiatrie „forensică” la California University: „Majoritatea crimelor-suicid sunt conjugale – până la 71% […] Evenimentul care declanșează evenimentele este de cele mai multe ori respingerea bărbatului de către femeie, urmată de amenințarea cu ruperea relației sau terminarea ei”. Într-un alt studiu, pe un eșantion din Marea Britanie, 100% din cazurile de crimă-suicid erau bărbați. Alte cercetări au găsit că cea mai conservatoare estimare a genului făptașului situează bărbații la 60% frecvență din totalul cazurilor înregistrate”.

Spitalul constată, adeverește dar nu comunică poliției

Iată deci că nu vorbim de o situație de nemaivăzut, de nemaiîntâlnit. E foarte rară, dar deloc exotică. Majoritatea acestor oameni, la „autopsia psihologică” – o tehnică standard de diagnosticare post-mortem a sănătății mintale a unei persoane –  îndeplineau la timpul morții criterii pentru boală psihică majoră, îndeosebi depresie netratată. O bună fracție dintre ei erau cunoscuți cu un istoric de labilitate mintală și comportamentală, cu impulsivitate, agresivitate, tendințe antisociale, abuz de substanțe sau violență domestică. Și totuși foarte puțini fuseseră văzuți, sau tratați, de un profesionist. Care profesionist se ferește ca dracul de tămâie de astfel de situații pentru că, trebuie spus, prezintă un mare risc de complicații legale.

Legea nu îl ajută pe psihiatru să fie util în astfel de situații. Când ai un client violent sau la care te gândești că e la risc de sinucidere/omucidere ai puține resurse la îndemână să îl ajuți, altele decât internarea nevoluntară. Este un proces birocratic infect, cu rezultate mediocre. În București singurele spitale care acceptă internări nevoluntare – deci sunt acreditate pentru asta – sunt Obregia și Sf. Stelian. Timpul mediu de spitalizare al unei astfel de persoane, chiar dacă în statistici e undeva la două săptămâni, în realitate e cifrat de la cinci la șapte zile. După o săptămână, o astfel de persoană este externată, de multe ori chiar mai devreme și se întoarce în societate.

Spitalul se acoperă legal prin biletul de externare unde e stipulată „interzicerea conducerii autovehiculelor pe perioada medicației”. Și totuși poliția comunitară, autoritățile, serviciile de protecție sociale nu sunt angrenate suficient. Adică nu sunt informate de potențialul infractor-sinucigaș.

Ne trebuie unelte juridice eficiente pentru bolnavii psihic

George Dumitru era bolnav. E un lucru dureros, când ești parte a familiei lui, să citești așa ceva într-un ziar. Poate te gândești că e o judecată ieftină. Poate te gândești că este lipsit de etică să îi pună un psihiatru un diagnostic fără să fi discutat vreodată cu el. Dar aceasta nu e un diagnostic. Este un fapt pe care ți-l impune realitatea consecințelor. Nimeni, în deplinătatea facultăților mintale, nu apasă pe accelerație își apoi își înfige mașina în alta din vreo cauză rațională.

E timpul ca statul român să schimbe legea internării nevoluntare. E timpul ca statul român să dea unelte mai puternice medicului psihiatru și o mai bună protecție juridică, atunci când are nevoie să pună în siguranță un adult violent, deprimat, suicidar într-o situație în care îndeplinește și criteriile de risc pentru homicid. Ar trebui să existe o formă de hotărâre rapidă, judecătorească, una care să înlocuiască tradiționala „comisie” formată din doi psihiatri și-un medic din altă specialitate. Ar trebui ca ordinul judecătoresc să poată fi dat urgent, rapid și consistent. Putem să arestăm preventiv asistente, borfași, politicieni pe perioade indeterminate, dar ne fandosim când vine vorba de oameni bolnavi pentru care singura șansă de tratament e spitalizarea. Atunci ne-aducem brusc aminte de drepturile omului, drepturile pacientului, avem scrupule, ne fâstâcim, iar când are loc o crimă – suicid ridicăm din umeri. Umerii ridicați a pagubă, ultima oară când am verificat, nu tratau boala psihică. Cel mult descărcau conștiința.

Dr. Gabriel Diaconu este medic specialist psihiatru, specializat în suicidologie