PUBLICAȚIILE NOASTRE:

ISIS

SIRIA: Coaliția Occidentală anti-ISIS s-a ÎMPOTMOLIT. Rușii zburdă!

Autor: | | 1 Comentarii | 2331 Vizualizari
Avion Tornado-GR4 al Royal Air Force. În ciuda unor declarații belicoase, Marea Britanie și Franța și-au redus și ele dramatic loviturile împotriva ISIS
Washingtonul, al cărui ultim raid aerian a fost efectuat pe 22 octombrie, arată o încetinire vădită a operațiunilor în Siria, în timp ce rușii își intensifică operațiunile.

Americanii și coaliția anti-ISIS pe care o conduc nu au mai lansat nici un atac aerian de zile bune: un calm care contrastează vădit cu activitatea Moscovei (militară și propagandistică), care a anunțat că a lovit 94 de ținte în ultimele 24 de ore.

Potrivit statisticilor coaliției conduse de Washington, ultimul bombardament datează din 22 octombrie, când o dronă a bombardat un vehicul și un mortier în regiunea Mara din nordul Siriei.

Petagonul susține că această încetinire este una de circumstanță. Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, comandantul de navă Jeff Davies, declara luni:

„Cerem serviciilor noastre de informații ținte pe care să le putem lovi fără să producem paguve civile, iar în ultimele zile nu am avut nici una de acest fel.”

Cu condiția păstrării anonimatului, un oficial american de la Apărare, citat de Le Point, a declarat:

„Nu se ascunde nimic în spatele acestei acalmii. Țintele nu lipsesc, dar pot și o serie întreagă de motive pentru care renunțăm la lovituri.”

El a dat ca exemplu timpul defavorabil.

Sigur este că tot luni Rusia a anunțat că a efectuat 59 de operațiuni deasupra Siriei și că a lovit 94 de ținte „teroriste” în 24 de ore, un număr record de bombardamente de la începutul intervenției ruse pe 30 septembrie.

Statisticile Pentagonului demonstrează o încetinire netă a loviturilor în Siria, chiar înainte de începutul intervenției Rusiei. În toată luna septembrie, numărul de bombardamente al Coaliției în Siria a scăzut la 127, în timp ce în ultimele patru luni precedente a fost mai mare de 200, potrivit cifrelor anunțate de Pentagon a căror statistică a fost înregistrată de Airwars, un site specializat.

În octombrie, după începutul intervenției Rusiei în Siria, tendița de scădere s-a menținut: 100 de lovituri până pe data de 25.

Loviturile în Irak arată o mai mică neregularitate, între 400 și 500 pe lună în ultimele șase luni.

Pentagonul dezminte că cifrele loviturilor din Siria ar demonstra o pierdere de suflu. Un alt purtător de cuvânt a Apărării, Elissa Smith, declara tot luni:

„Lovim țintele unde le identificăm și când le-am verificat.”


Tag-uri: siria, statele unite, rusia, bombardamente, raiduri, isis, atacuri, coalitia
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului SIRIA: Coaliția Occidentală anti-ISIS s-a ÎMPOTMOLIT. Rușii zburdă!.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

WOWbiz

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi