Situaţie EXPLOZIVĂ la Spitalul Floreasca. 22 de medici AU DEMISIONAT chiar dacă managerul Spitalului a plecat. Urmează ca şi ASISTENTELE MEDICALE să recurgă la acelaşi GEST EXTREM

Situaţie EXPLOZIVĂ la Spitalul Floreasca. 22 de medici AU DEMISIONAT chiar dacă managerul Spitalului a plecat.  Urmează ca şi ASISTENTELE MEDICALE să recurgă la acelaşi GEST EXTREM

Răsturnare de situație la Spitalul Floreasca, din București. Bogdan Oprița, coordonatorul SMURD București, îi roagă pe medicii demisionari să revină asupra deciziei, pentru că departamentul are nevoie de ei. Joi dimineața, alți 7 medici și-au prezentat demisia, ajungându-se la un total de 22.

Potrivit Mediafax, medicii UPU – SMURD, care au demisionat de la Spitalul de Urgență Floreasca, au anunțat că așteaptă numirea unui manager interimar pentru a decide ce fac mai departe.

"Aşteptăm numirea unui nou manager. Dacă noul manager decide că are nevoie de noi şi ne va cere să rămânem, ne vom gândi", a declarat Alexandru Ciucioi, unul dintre medicii demisionari.

"Este o demisie anunţată (a lui Sorin Păun - n.r.), nu cunoaştem momentul intrării în funcţiune, poate urmează un număr de zile de preaviz care s-ar putea să menţină problemele care au dus la gestul colegilor mei. Eu personal îi voi ruga să reflecteze asupra deciziei şi să revină pentru că acest departament are nevoie de ei pentru a-şi face datoria. Dacă procedurile care au dus la implementarea unei metode care a determinat această situaţie nu se vor îmbunătăţi, poate peste trei săptămâni ne trezim în aceeaşi situaţie. Noi cerem să avem un dialog cu conducerea şi problemele să ne fie rezolvate", a spus și Bogdan Oprița, coordonatorul SMURD București.

Ne puteți urmări și pe Google News

Totuși, medicii anunță că nu vor exista blocaje la unitatea de primiri urgențe a spitalului.

"Nu există motiv de neprezentare. Toţi sunt la serviciu, nu se pune problema ca activitatea să fie întreruptă, sunt nişte probleme juridice care trebuie rezolvate", mai precizează oprița.

Reamintim că în cursul zilei de miercuri, 15 medici UPU-SMURD și-au dat demisia de la Spitalul Floreasca. Ei spun că fostul manager al instituției medicale, Sorin Păun, îi jignea. Aceștia au fost urmați joi de alți 7 medici, ajungându-se la un total de 22, din colectivul total de 30 de persoane.

De altfel, Sorin Păun și-a înaintat demisia în fața ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, miercuri seara.