SOARTĂ SFÂŞIETOARE. A furat o jucărie pentru copil şi băieţelul i-a murit când era la puşcărie

Femeia este distrusă
Autor: | | 10 Comentarii | 3430 Vizualizari

În ultimul moment, conducerea Penitenciarului din Arad a revenit la sentimente umane, și a lăsat-o pe mama puștiului de 9 ani Orlando Dogaru să își îmbrățișeze puiul și să-l conducă, creștinește, pe ultimul drum. Copilul a căzut în urmă cu două săptămâni într-un bazin, la un ștrand din Reșița, a stat în comă până în urmă cu două zile, la Spitalul de Copii Luis Țurcanu din Timișoara, apoi a murit.

Comandantul Penitenciarului Arad a cedat lacrimilor și rugăminților mamei lui Orlando Dogaru – micuțul de 9 ani care a murit după ce a căzut într-unul dintre bazinele unui ștrand din Reșița. Ieri, femii i s-a permis să părăsească celula și să asiste la înmormântarea copilului ei.

Sfâșiată de durere și-a repetat că pentru copil a ajuns după gratii. Prea săracă să îi cumpere un cadou, și vrând să-l bucure o zi în an, de aniversarea lui, a furat o jucărie dintr-un magazin. A fost prinsă, anchetată ca unul din cei mai mari hoți, judecată și condamnată la un an de închisoare cu executare.

Poate dacă nu voia să îi facă o surpriză copilului, ar fi fost acasă, l-ar fi însoțit la ștrand, și nu se întâmpla tragedia.

Mama şi-a îmbrățișat pentru ultima dată fiul, înainte ca Orlando să fie înmormântat. Pe capacul sicriului de mici dimensiuni părinții au pus tricoul preferat al copilului, cu numele lui și numărul 14.

Pe 6 iulie, copilul Orlando Dogaru Reșița s-a înecat la unul din ştrandurile din oraş. Tragedia s-a petrecut în jurul orei 19:30. Orlando Dogaru a petrecut ziua la ștrand cu bunica sa, iar în timp ce aceasta credea că se bălăcește, el s-a înecat, fără ca nimeni să observe acest lucru.  La plecare, bunica la strigat, iar puștiul nu a mai apărut. A început să îl caute și a fost găsit pe fundul bazinului pentru adulţi, unde mai mulți reșițeni se bălăceau încă în voie, fără să își dea seama că micuțul se îneca.

 Acum, tatăl copilului va deschide proces pentru a se stabili cine se face vinovat de moartea copilului. El va chemă în instanță și conducerea ștrandului și Direcția de Sănătate Publică din Caraș Severin. (Sursa foto: Info CS)




Alte articole din categoria: Fapt divers

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi