ŞOCANT. Luptă MORTALĂ între ŞERPI, în mijlocul oraşului: Cobra vs. Piton | GALERIE FOTO şi VIDEO

ŞOCANT. Luptă MORTALĂ între ŞERPI, în mijlocul oraşului: Cobra vs. Piton | GALERIE FOTO şi VIDEO

O luptă acerbă dintre o cobră şi un piton, care a avut loc într-o metropolă aglomerată a şocat populaţia.

Cei doi şerpi mortali, cobra ucide omul aproape instantaneu, iar presiunea strănsorii pitonului care poate închiţi şi un bou este de temut, nu s-au încăierat într-un loc neumblat, ci chiar la marginea unei străzi din Singapore, în imediata apropiere a trecătorilor.

Angelina Jolie, la 20 de ani, GOALĂ, cu gleznele legate cu o panglică de mătase neagră. Imagini nemaivăzute până acum | FOTO

Inconştienţi probabil la pericolul la care se expun, mai mulţi localnici s-au adunat să urmărească ce şarpe va fi învingător din încleştarea pe viaţă şi pe moarte. De pe asfaltul şoselei, reptilele se zvârcolesc până la bordură, ambii fiind hotărâţi să câştige lupta pentru supravieţuire.

Ne puteți urmări și pe Google News

După ce cobra reuşeşte să îşi elibereze capul din strânsoarea pitonului, învingătorul cu sânge rece nu poate fi anticipat. Finalul este însă cu totul neaşteptat: Echipele de combatere a dăunătorilor intervin şi reuşesc să captureze pitonul, dar cobra şerpuieşte cu viteză în tufişuri şi se face nevăzută, relatează Daily Mail.

Urmăriţi mai jos şi o altă luptă acerbă dintre un piton şi o cobră.

ARTĂ stradală în Rusia: Ursul care nu aduce ploaia, sticla ce nu se varsă sau balerina care te lasă fără grai| GALERIE FOTO

Artă stradală în Rusia Artă stradală în Rusia Artă stradală în Rusia Artă stradală în Rusia Artă stradală în Rusia

Oraşul BIBLIOTECILOR, abandonat deşertului SAHARA. Cele mai vechi texte ale Islamului, lăsate pradă nisipurilor | GALERIE FOTO

Chinguetti, oraşul bibliotecilor din Sahara Chinguetti, oraşul bibliotecilor din Sahara Chinguetti, oraşul bibliotecilor din Sahara Chinguetti, oraşul bibliotecilor din Sahara Chinguetti, oraşul bibliotecilor din Sahara

Un vânător de comori care a petrecut ultimii 40 de ani în căutarea trenurilor NAZISTE încărcate cu aur dezvăluie secrete TERIFIANTE | GALERIE FOTO și VIDEO

Tadeusz Slowikowski a căutat trenurile încărcate cu aur ale naziștilor vreme de 40 de ani Tadeusz Slowikowski a căutat trenurile încărcate cu aur ale naziștilor vreme de 40 de ani Tadeusz Slowikowski a căutat trenurile încărcate cu aur ale naziștilor vreme de 40 de ani Tadeusz Slowikowski a căutat trenurile încărcate cu aur ale naziștilor vreme de 40 de ani Tadeusz Slowikowski a căutat trenurile încărcate cu aur ale naziștilor vreme de 40 de ani

Ritualuri MACABRE. Ce fac AFRICANII dintr-un trib, după ce le mor PRUNCII, este ŞOCANT | GALERIE FOTO şi VIDEO

Tribul african Fon crede că păpuşile voodoo posedă spiritul copiilor morţi Tribul african Fon crede că păpuşile voodoo posedă spiritul copiilor morţi Tribul african Fon crede că păpuşile voodoo posedă spiritul copiilor morţi Tribul african Fon crede că păpuşile voodoo posedă spiritul copiilor morţi Tribul african Fon crede că păpuşile voodoo posedă spiritul copiilor morţi