Societatea Timișoara: ”SRI nu poate efectua acte de urmărire penală”

Societatea Timișoara: ”SRI nu poate efectua acte de urmărire penală”

Societatea Timișoara își manifestă deplinul acord în legătură cu sensul interpretării deciziei Curții Constituționale a României, care afirmă în mod corect că Serviciul Român de Informații nu poate efectua acte de urmărire penală, precum și acordul în legătură cu transferul de procedură prin care, indiferent de fază și mod de realizare, inclusiv aceea de interceptare a convorbirilor, aceasta cade exclusiv în sarcina Poliției judiciare sub supravegherea procurorului.

”Salutăm soluția găsită în punerea în practică a deciziei de către Guvern și CSAT. Odată cu intrarea în litera și spiritul Constituției a activității de interceptare a convorbirilor, Societatea Timișoara solicită, în lumina transparenței democratice, ca Serviciul Român de Informații să informeze cu celeritate publicul cu privire la situația mandatelor de urmărire și interceptare a convorbirilor executate până în prezent, precum și cu privire la finalitatea acestora (atât în cazurile actelor de corupție, cât și cele privind securitatea națională). În mod concret, solicităm să se comunice în câte dosare penale din ambele categorii au fost utilizate mijloacele de ascultare ale SRI, până la intrarea activității sale în limitele constituționale. Totodată, solicităm ca prin modificarea reglementărilor privind activitățile de supraveghere tehnică, prin realizarea acestora pentru dosarele penale de către polițiști sub supravegherea procurorului, interceptarea convorbirilor sub supraveghere judicară să nu fie probă constitutivă în cercetarea penală, ci să fie complementară acesteia, respectându-se astfel prezumția de nevinovăție. Avem încrederea că prin acest transfer de responsabilitate cu privire la interceptările telefonice, orice suspiciune în legătură cu manipularea politică a ”ascultării telefoanelor” se va estompa și că actul de justiție va fi realizat în spiritul Constituției”, transmit, printr-un comunicat de presă, reprezentanții Societății Timișoara.